Andra Scarlett

Andra Scarlett

marți, 13 decembrie 2016

Iubirea din cerneală

    Aveam o iubire mai veche... puțin necălită... puțin uitată printre alte aventuri... puțin izbită de alte plăceri temporare... puțin prăfuită pe alocuri. Această iubire striga de fiecare dată când îi ieșeam în cale, iar eu mereu intram în curtea ei să o salut. Înțelegătoare, ea nu mă certa niciodată și mă primea întotdeauna ca și cum ar fi fost întâia oară când i-am deschis paginile. Această iubire era mereu prezentă în viața mea; stătea tăcută pe rafturi, prin sertare, prin bagaje, pe sub pat, pe sub cești de ceai și printre pături. Iubirea mea era albă și mirosea a vechi sau a cerneală, mirosea a ceva ce aș fi vrut să țin aproape. Iubirea mea îmi creea tablouri fără să aibă imagini și picta prin mine sau pe mine. Scrisul ei mi se încondeia în suflet. Mă lăsa mereu cu puncte de suspensie și înțelegătoare aștepta urmatoarea majusculă. Ghicea perspicace când aveam nevoie să-și confirme stoicismul și știa exact de ce fug. Neîntrerupt, din umbră, mă descusa fără tactică și mă iubea goală. Mă iubea încă de când eram doar promisiunea a ceea ce urmam a fi și niciodată n-am înțeles de unde își alimenta această ardoare. Iubirea mea nu mă pierdea, dar mă lăsa să simt cum se ascunde. Și ea era mult mai curajoasă decât aveam eu să o înțeleg... ea răbda în tăcere în timp ce eu o uitam. Ea aștepta să mă șlefuiesc astfel încât să ne putem uni. Eu o voiam, dar o ocoleam și o mai amânam... apoi iar o desfătam cu amăgiri. Aș fi vrut-o pentru totdeauna lângă mine, dar eu unde eram? Ținteam un finisaj definitiv ca să o mulțumesc, dar tot nu mă găseam.