Andra Scarlett

Andra Scarlett

marți, 19 iulie 2016

Cearta așteptărilor


    Mă privea exaltat, mă privea mânat de dorințe contradictorii. Avea în ochi scânteia argintului propagată în marea irisului. Nici în momentele noastre cele mai fericite nu l-am văzut atât de surescitat de energie precum era în acel moment de furie pură. O furie istorică în cronologia epopeii noastre comune. O poveste ce reușisem să o întinez cu cerneala greșelilor mele încă dinainte să apuc să articulez corespunzător frazele iubirii noastre. O iubire ce se confunda ușor cu pasiunea explorării și a îmbrățișării afrodiziacelor încarnate în trupuri omenești. Îi îmbrățișasem trupul înainte să-i cuprind sufletul.
    În cele din urmă am reușit să ripostez și voiam ca faptele mele să rămână în urma cuvintelor ce le mărturiseau... brațele îmi tremurau năucite, neștiind ce să apuce mai repede: umerii lui încordați, faldurile rochiei mele ude de alcool sau clanța ce strigă să plec, să fug, să uit și să mă iert?
    M-am trezit. Ploaia se întețise și încă era întuneric afară. N-am nevoie de umbrelă să mă feresc de nenorocirile derivate din faptele mele. Ochii lui ofereau acum închiderea cadrului de obscuritate debusolată. Vorbele mele ajunseseră să lovească în două direcții: alimentau anxietatea lui și încețoșau credibilitatea mea. Nu mi-a convenit nici acest cadru. Am vrut să adorm iar.
    Visele îmi erau ușor tulburate de neregularitățile prezente în viața mea de zi cu zi. Mă durea capul încă dinainte să mă trezesc ceea ce era o tortură superlativă, nedreaptă. Simțeam într-un fel ciudat cum lacrimile îmi cădeau acum în interior și îmi îngreunau inima ce avea deja alte gânduri puse la uscat. Partea bună a lucrurilor era că aveam deja presate încurajări în caz de abandon sentimental și neglijare acută a sinelui rebel.
    Dar să revenim la el. Acest el ce-mi ordonase cât de cât tabieturile multivalente și care îmi țintuia într-un mod nedureros picioarele la pământ. Tot acest el se revolta acum în fața greșelilor trecute, actuale și viitoare, într-un amalgam ce întruchipa un haos pe care nu l-aș fi stârnit prea curând. Un haos pe care el cu ușurință l-ar fi putut prevesti și evita. Nu mă scutea niciodată de reproșuri numai ca la finalul pledoariilor să însenineze totul cu un "și totuși te vreau și te iubesc". Iar eu mă plimbam neprotejată pe câmpiile vinovăției clocotind sub arșița așteptărilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu