Andra Scarlett

Andra Scarlett

marți, 29 septembrie 2015

Impulsuri stăvilite

    Te-aș fi sărutat exact în acel moment... însă n-aș fi vrut să pui la îndoială dezinteresul sentimentelor mele, loialitatea promisiunilor și nevinovăția impulsurilor. N-aș fi vrut să regreți nici măcar pentru o clipă trăirile noastre ghidate doar de simplitatea unui sentiment ce ne introducea eul în veșnicia celuilalt, făcându-ne să simțim că veșnicia noastră a început împreună- pe un drum comun ce-și are startul în vechimea primului gust de aer.
    Te simțeam aproape descusut din pielea mea, însă fără să doară... fără inconfortul lipsei unei părți esențiale. Eram fericită că pot regăsi în tine genele mele, unde coabitează delirul cu raționamentul.
    Dar instinctul meu nebun să te iubesc se termina în implorări vocale să mă faci să nu te vreau.

joi, 24 septembrie 2015

Cum te complaci în nopți

    Răsăritul nu-ți poate fi suficient când genele nu-și cunosc sfârșitul. Și toate promisiunile ce-ți întrerupeau calmul existențial loveau precum ghiulelele, înecându-ți așteptările în lacrimi și lacrimile în suspine. Căci așteptarea unei minciuni ce nu mai ajunge este la fel de cruntă precum fiecare moment în care te complaci după ce o asculți.
    Atunci când sufletul tău își găsește răsuflul într-o instabilitate, bilanțul dă cu virgulă și vei ajunge să nu te ierți nici tu.
    În căutarea unui remediu, te rănești în alte moduri... ajungând să îți dorești să vindeci o rană ce nici nu exista când ai început călătoria.
    Mă înfruptam din vinul buzelor tale fără simțământ de vinovăție, doar alimentând zvâcnirile corpului înaintea celor sufletești. Începusem să am o cronologie aparte și oftatul tău mă propulsa doar într-un viitor ghidat de doleanțe, ce umbrea deja semnul întrebărilor de mâine. Nu știam dacă vreau să mă iubești sau doar eu deja te iubeam, însă lăsam noaptea să mascheze conflictul.

    Dar toate măștile care tânjesc după un plus de credibiliate au nevoie și de costum adecvat... iar faldurile rochiilor îmi atârnă greu peste suportul spiritului ce nu mai îndură să fie sufocat.
    Umbra ta mă veghează și cade precum un model peste ultima mea piele. Și nu-mi dau seama dacă doar lumina lumânării face ca tu să fii încă parte din mine sau te voi regăsi înfrumusețându-mi trupul și atunci când zorile se vor revărsa.