Andra Scarlett

Andra Scarlett

joi, 18 decembrie 2014

Răsăritul din ochii lui

    N-am știut când să abandonez, ci doar poposeam. Mă înfricoșa ideea să privesc în urmă oamenii ce reușeau să satisfacă doar un capitol, o pagină a căutării mele. Tocmai de aceea decisesem să încetez... să mă opresc din acest drum care părea că există cu adevărat doar în iluzia viitorului ce nu știam cum să-l schițez mai înălțător. Revolta împotriva limitărilor și căutărilor îndelungi a unui eu ce își făcea simțită prezența doar în momentele în care păream mulțumită cu ceea ce am... aceea s-a domolit cu timpul. Timp în care dorința de stabilitate creștea exponențial, iar eu sufeream prea mult în spatele automutilărilor ce nu păreau să întruchipeze busola corespunzătoare pentru expediția mea. Îmi schimbam des coordonatele, dar mereu oscilam în jurul unui singur punct. Însă când mi-am lăsat cupoanele energetice și curioase ale călătoriei... a apărut el... anulând comanda de retragere, retezând panglica ce impunea liniștea și punând la îndoială invariabilul ”tu” pe care îl câștigasem lângă mine.
    Însă coordonatele palpabile ale lumii înconjurătoare nu ne-au fost pirelnice. Iar eu a trebuit să stau în fața ochilor ce îi plângeau dragostea pe care mi-o purta. Îl analizam și în gând mi se rotea constant ideea că l-am privit mereu precum o oglindă... o oglindă peste care trecuseră anii și iubirile și care mă reflecta distorsionat, dar tot am acceptat. Am acceptat și atunci acea priveliște deorece reușea să păstreze vie o parte din mine pe care îmi era teamă să o rătăcesc. Era mai dezolant să pierd ceva de care eram conștientă și în mare parte mulțumită decât să pierd necunoscutul din mine pe care oglindirea lui îl omitea. Nu îl puteam judeca... în schimb mi-am judecat de mii de ori atitudinea înghețată din acele momente în care barajul peloapelor mi-a fost izbitor mai puternic decât patosul lacrimilor.
    Acum mă găsesc de nenumărate ori reamintindu-mi zâmbetul său... și brațele sale în jurul meu. Mă sprijin de amintirea unor ochi care mă priveau ca pe un răsărit și încerc să îmi iert curajul mocnit ce nu își poate asuma lupta pentru o iubire nesigură.