Andra Scarlett

Andra Scarlett

joi, 20 decembrie 2012

Lipici?


    Și am privit înapoi în paginile zdrențuite și parfumate... m-am pierdut... un puzzel ce nu mai arăta precum mi-l imaginasem în acel prezent... m-am gândit să rămân... era o capcană... era o prăpastie... o umbră... un adânc infinit... risc, risc să mă agăț într-un miraj care acoperă o pânză, a unui păianjen ce mi-a anticipat mereu sosirea.
    [...]
    M-am lovit de un curcubeu: era spart, dar nu l-am spart eu prin căderea mea... era deja desfigurat de la atâtea reîntoarceri... parcă îl aud strigându-mi: „Ai mai fost aici; mă mai cauți mult?”
    M-am supărat... dar nu prea am ce controla, alte puteri mă controlează... ciudat... arăt ca o rândunică îmbufnată din caricaturile pământești.
    Pfiu, acum mai sunt și o caricatură... de parcă nu eram înzestrată deja cu alte denumiri prostești... și totuși sună amuzant... poate o să uit că nu am și eu o definiție drept etichetă de recunoaștere.
    Revenind. A, da, eram în cădere liberă... mă rog, încă sunt.
    Următoarea țintă? Ei da, deja ceri prea mult... dar nu mă surprinzi... păi e nu e nevoie de vreo țintă... eu mereu mă izbesc... sunt ca un magnet... sau ele sunt magnete pentru mine... se poate să fim cu toții magneți, dar de poli opuși... oameni, obiecte, mișcări, toți niște magneți zgâriați... o grămadă haioasă de magneți... nu încerca să mă contrazici... aproape urmăresc un fir logic aici... odată și odată... oricât de bine te-ai îmbina tu, ca un ceva, cu un altceva... tot vă veți ciocni.
    Stai puțin... Stop! Ți-am mai zis să mă oprești când încep să dramatizez!
    Of... iar m-am supărat.
    [...]
    Acum unde am ajuns? Uite că m-ai ținut de vorbă și m-am rătăcit de tot... cum e posibil să nu am o hartă a amintirilor mele? Mda... dacă nu am avut lipici la momentul potrivit... să le unesc pe alocuri... era bun si aracetul... măcar soci puteai să-mi împrumuți... ok, ok, știu că îți trebuie și ție... dar pentru câteva minute pierdeai o amintire... în schimb eu... uite cum arată acest loc... numai culori încâlcite... sunete suprapuse... să nu mai menționez de cronologia inexistentă... of... iar oftez, parcă sunt obosită... ce enervant.
    Ce spui tu? Să încerc acum să le ordonez?! ... pfff... tu când te străduiești să gândești, formulezi și mai multe prostii decât de obicei.
    Ah, îmi cer scuze... sunt puțin nervoasă... iar am uitat de unde am început și uite că m-am lovit de alt plânset aruncat pe aici... ce dezastru!... oare un zâmbet n-am lăsat și eu în zona asta?
    [...]
    Alo, mai ești cu mine cu mine?... O, perfect... acum te ascunzi... fii liniștit... o să vorbesc în continuare... deși nu știu cum o să te mai găsesc și pe tine pe aici... sper totuși că te ascunzi intenționat în apropiere... dar îți spun sincer... dacă îmi pierzi urma... dacă mă ignori pentru câteva minute... s-ar putea să nu mă mai reîntâlnești.
    [...]
    M-am plictisit de jocul ăsta, să știi! ... gata, m-ai pierdut... sau poate eu te-am pierdut fără să îmi dau seama... ah, acum realizez că iar nu aveam lipici.