Andra Scarlett

Andra Scarlett

duminică, 5 februarie 2012

Egoism debusolat

Am fost frapata de fibra neuzata care mi s-a mulat pe fiinta. M-am trezit in flagrantul unei situatii de a carei existenta ma indoiam profound. Sunt un NOR...atat de maret prin inaltarea sa spre infinit, dar atat de fragil precum un miraj. Pentru a putea pluti in neantul nedefinit al fracturilor de senzatii, iti pierzi densitatea... sau uiti de ea pentru a te stabiliza. Nu am putut niciodata sa ma bucur de intaietatea unei senzatii fara a rasuci schita ei in n planuri constituite din impletituri de suspiciuni. Am tanjit dupa omogenitatea unor radacini, fie si firave... inofensive, dar suspin dupa certitudinea de a le poseda.
Am savurat fiecare fasie de lumina, dar m-am indoit de claritatea sticlei care o reflecta... de puritatea ei... sticla are mai mult de doua fete. Inocenta in schimbul unei priviri? Unei orice fel de priviri? Sa-si intineze stralucirea pentru satisfacerea noastra? Am constatat ca ne ataca... dupa fortele ei cenzurate de neputinta nemuririi- dar o face. Distorsionand frumusetea si oglindind minunatia pe drumuri malitioase. Orbindu-ne cu lumina ce-si ascunde spectrul de culori; furandu-ne imaginea, ascunzand imprejurul, imprumutandu-ne si cariindu-ne asteptarile, limitandu-ne la ceea ce egoismul ei se-ndura sa ne infatiseze. Sticla sfasie... pielea si captuseala interioara... zgarie gandurile abatandu-le de la drumul lor direct spre claritate si realitate.
Acum, cand sunt un nor, lumina ma strapunge fara sa ma observe. Nu este dureros, dar nici induiosator. Nu ma inseamna sa o doresc; sa doresc sa o pastrez. Iar dupa toata lupta pentru neliniste, pentru conservarea zbuciumului, ma surprind atipind prin adorarea sunetelor vitale care-mi demonstreaza existenta lui.
Ma intreb daca cunoscand prea multe, ne uitam pe noi... sau poate doar ne descoperim laturi neconturate, ce-si asteptau silentioase fastuoasa nastere. Ce-si pregatisera arsenalul pentru a-si insamanta credintele; pentru a ne remodela fortareata zidita cu tact si responsabilitate (preventiva pentru orice tentativa de strapungere a tesaturii idolatrizate). Ne indoctrinam singuri in veneratia eului pe care il constituim situandu-ne egoismul drept busola. Apoi, cand suntem incoltiti de itele unei noi doctrine, luptam... si poate chiar castigam. Pentru ca ambitia de a se razboi pentru autoconservare poate domina omul. Dar cati oameni opun aceasta rezistenta? Dar cati rezista, mai exact, printre capcanele acestui drum anevoios?
Atunci, se pare, ca de data aceasta schimbarea mi-a fost favorabila. Pentru ca nu m-a atacat, ci a patruns prin panza si i-a folosit constitutia drept sugativa. Ea a fost o completare. Un minus ce a polarizat amestecul.