Andra Scarlett

Andra Scarlett

joi, 26 mai 2011

Ofilim aripi

Oamenii se pierd pe ei insisi, iar unii nu se gasesc niciodata.
Stim cu totii ca in fiecare moment suntem cate un eu care nu vom mai fi vreodata. Precum plastilina: face santuri, se intareste, isi pierde din componenta. Si noi am fost candva modelati de natura si complicii ei, de creatiile ei. Insa “in noi exista o lupta de orgolii” si retransformarea ne este constanta si inevitabila.

.............................................................

Unii oameni se pierd unii pe altii, uneori ei se poarta in sange. Exercitam cat se poate de frecvent (si posibilul ni-l creem dupa bunul plac) un drept pe care ni l-am insusit, acela de a ne forma pe suflete.
Si eu am vrut sa zbor... dar oamenii nu m-au lasat. Am vrut sa ma arunc in ape necunoscute, desi si cele de acasa imi erau tulburi. Acum... nu-i mai inteleg pe cei care au aceleasi vise. Fara sa vreau le smulg cate-o pana din aripa deja ciopartita.
Am tresariri cand ma pot controla si le repet spiritelor naucite de multitudinea vietii: nu uita, dupa furtuna mereu va fi senin! Dar daca tu vrei sa cazi, nimeni nu te mai poate salva!
Apoi imi prescriu si mie aceleasi cuvinte, pentru a ma convinge.

sâmbătă, 14 mai 2011

-Trupule, mi-esti in plus!

“Tu nu ai un suflet. Tu esti un suflet. Tu ai un trup.”
C. S. Lewis

Si de multe ori acest corp ma incomodeaza. Ma strange si ma doare. As vrea sa ma extind. Sa ma mulez pe copiii plantelor si sa ma dizolv in apa. Sa alunec pe ramuri de copaci si sa nu ma intep in ghimpii trandafirilor. Umbra mea sa nu sperie pasarelele.
Vreau sa ma desprind de umbra, de pelerina asta cenusie si deformata care ma reprezinta precum o eroare genetica.
Vreau sa nu ma mai ingradesc de muschi, vene si piele. Vreau sa abandonez aceasta inchisoare dobandita fara cerere. Nu stiu ce legi nescrise ale Universului am incalcat si am fost pedepsita nascandu-ma un om limitat de pamant si de cer, in loc sa ma nasc vant; sa ma formez din aerul rece si purificator.
As vrea sa ma preling pe natura si sa absorb in a mea fiinta orice mireasma care ma atrage. As vrea sa explorez si sa-mi inscriu in spirit frazele placute si intelepte rostite de alti oameni.
Nu vreau, nu vreau sa-mi plec sufletul in fata contururilor carnale. Si totusi sunt obligata sa o fac; sunt obligata sa urmaresc cum durerile trupesti le perturba pe cele interioare, cum faramiteaza concentrarea mintii si disloca principiile vietii. Ma inveninez cu amar cand vad cum o durere a trupului poate intrerupe un drum al vietii, cum poate taia avantul si poate incrunta fericirea.
Aceasta lume in care fiintele vor sa-ti cunoasca invelisul, nu interiorul, ma repugna. Asa ca ma las purtata de mine si trec pe langa parada de portrete fara sa-mi pierd privirile pe ele. Imi pastrez ochii pentru roluri lipsite de superficialitate, nu ma mai manjesc cu imaginile unor sculpturi mergatoare. Nu ma intereseaza opera, ci iluzia si ideile pe care ea le are insamantate.

“O! Suflete, sparge-odata ingusta-ti inchisoare
Si scutura-te de lutul pamantesc”
(Alexandru Macedonski- “La suflet” )

miercuri, 4 mai 2011

Nu te vreau acum, aici

Sunt departe…
Nu ma poti prinde cu gandul;
Nu-mi atingi sperantele,
Nu-mi vezi razvratirile.

Ma joc pe drumuri inundate
Si ma-nmoi in realitate.
Strabat dezorientata
Calea ce-o stiam odata.

Dar eu fug, fug,
Fara oprire,
Fara gand de stapanire,
Fara sa stiu unde ajung.

Fug de tine, fericire,
Sa nu-ntinezi a mea menire,
Sa nu ma ineci in iubire,
Sa nu ma stingi.

Lasa-ma sa ma prostesc!
Lasa-mi glezna sa se suceasca!
Lasa-ma sa ma gasesc,
Pana nu ma pierd complet.

Victimizare, combinare

Omule, fii rezonabil!
Bucuria zorilor nu ți-o camufla,
Nu găsi ghimpi unde este lumină,
Nu pretinde furtună
Unde nici briza nu se simte.

Alunecă pe conturul norilor
Și regăsește-te în alb,
Inhalează căldura sufletelor din jur,
Dar pradă urii ochilor lor să nu cazi.

Numără-ți în gând
Trebuințele interioare.
Caută un om ca tine și îmbracă-l în iluzii.
Caută-ți opusul și răsucește-l prin adevăruri.

Farurile libertății,
Auriul scânteielor rătăcite,
Rugina înțelepciunii,
Zărește-le în liniile palmelor.

Pancartele nefericirii,
Albastrul venelor,
Ignoranța omenirii,
Menține-le la temperaturi echilibrate în pielea ta.

Împletind aparentul cu esența,
Drumurile pavate cu roșu cu cele stelare,
Ironia inimii cu iubirea minții,
Obții plăcerea plurilaterală.

Scapă-te printre lume,
Dar nu prinde rădăcini.
Marchează în ea
Și descoperă-i orice față.

Coeziunea ființei cu întregul,
Săvârșește-o fără urmă, fără pată.
Pe podeaua lustruită pentru defilarea sufletelor,
Trasează liniile carnale.

Întărind pasajul și slăbind articulația,
Așteaptă ploaia,
Ea te va salva!