Andra Scarlett

Andra Scarlett

marți, 29 martie 2011

Timiditatea privirii, calcularea gandurilor

E ca si cum te-as vedea printr-o perdea cu ochiuri ascunse intre broderii. Lumina ta nu ma mangaie; nu pot depista intensitatea culorilor tale. Iti schitez un contur nefinisat, un caracter provizoriu pentru a-mi domoli tentatia. Miscarilor tale le atribui cate o actiune, le cred covarsite de o idee hasurata de straniu. Gasesc legaturi neintelese intre ale tale vorbele, iar semnele rare si sfioase pe care mi le dai le percep precum declaratii indirecte a unei dorinte impetuoase de a ma descoperi, de a ma surprinde.
In spatele fiecarei litere din salutul meu se afla fraze care nu pot aluneca, care nut e pot sageta. In spatele exclamatiei de la revedere bratele mi se gasesc imobilizate, arzand de imaginea in care te-as imbratisa.
Am grija sa-mi calculez fiecare intrebare care ti-o adresez astfel incat raspunsul sa-mi destainuie o parte din tine. Le infasor in cuvinte simple, de suprafata si le las sa strabata distanta dintre noi adunand putere.
Palesc patimasa la atacul surasului tau si nu le permit fiorilor sa-mi tremure pielea atunci cand te apropi.
In final… rosesc.

vineri, 18 martie 2011

Depozitul

Hei, draga tu cea eu,

A trecut ceva vreme de cand nu am mai putut sa-mi ondulez cuvintele pe buze, sa-mi scriu citet amintirile depozitate in lava sufletului. Acolo ele stau si clocotesc; din cand in cand tresare cate o bula pentru a-mi atrage atentia. Unele se termina de ars in timp, altele formeaza crusta. Insa toate lasa in urma fumul sentimentelor lor.
N-am mai cutreierat de cateva duzine de ceasuri acele pasaje intortocheate. Am evitat sa scormonesc prin rosul lor de tema sa nu ma ard. Ultima data cand am facut-o, roiul de lacrimi intetea in mod surprinzator focul.
Dar n-am sa ma mai manjesc cu trecutul, n-am sa-i mai respire esenta. Am sa ma plimb neindemanatic pe aleile prezentului ce se lumineaza simultan cu pasul. Ce rost are sa-mi tulbur izvoarele imaginatiei pentru a-mi construi un viitor ireal? De ce sa-mi mint sufletul, facandu-l sa alerge pe traiectorii inexistente si sa simta dulceata himerelor, insusindu-si-le?
Vreau sa ma pierd in alb, fara repere. Vreau sa-mi unesc punctele traseului, privind lucid momentul in fata.
N-am sa-mi mai ung ranile cu naluci frumoase din trecut si nici n-am sa le mai masez cu inchipuirea unui viitor inseninat de constelatiile fericirii.
Ma axez pe “ACUM” .

miercuri, 9 martie 2011

Efectul Titanic

Ma las prinsa in nevinovata ta stransoare
Si merg agale pe puntea de vise ce scartaie.
Imi cufund pieirile in umbra arborelui de triumf
Si caut impreuna cu tine avansul catre raiul pamantesc.
Nu cerem o scara rulanta, nici un lift,
Ci doar niste trepte tocite, ale caror ascutisuri sa ne taie uneori.
Insa calea sa ne fie vesnic luminata, chiar si de o flacara plapanda.
Privim in amanunt apa; ce frumos sa plutesti!
Dar orbiti de maretia aisbergului, inghetam aburii.
N-ai sa mai intalnesti un cocktail mai straniu decat indiferenta si pasiunea laolalta.
Ce culori vii, navalnic tatonate de noapte.
Da-mi o scandura inainte sa ma pierd in valuri de renegare,
Da-mi un fluier, sa-ti cramponez timpanul pana ma susti in idei.
Vreau de toate! Vrei sa ma auzi?

Pe varful piramideide viata se clatina coroana bunatatii.
Printre degetele schingiuite ale dreptatii, siroaie de rosu se strecoara.
Acest parfum absorbabil al timpului, se-mpute in carnea noastra ce tipa.
Nu am suficente foi pentru a ne transcrie sufletul;
Nu avem cu ce scrie toate firele ascutite ale mintii;
Si pana si literele ne limiteaza izvorul graiului, niciodata satul de povestiri.
Da-mi, Neobosita Putere de Pretutindeni, orice doresti! Numai sa-l traiesc cu zgomot!