Andra Scarlett

Andra Scarlett

joi, 20 ianuarie 2011

Poftim

Ce trebuie sa faci cand ceea ce in aparenta se prezinta impenetrabil oculta un continut mucegait? Cand o simpla fisura poate darama un castel? Cand un rebel poate invenina un imperiu? Cand realitatea nu-ti mai este o suficienta arie de desfasurare, iar imaginarul atinge cote spre infinit?
O idee obscura poate elabora un intreg scenariu nefast. O minciuna descoperita poate nimicii ani de incredere. O dezamagire in dragoste ii poate condamna pe viitori pretendenti ai sufletului tau.
Unde te duci cand drumurile vietii nu ti se mai par suficiente, iar plaiurile irealitatii raman de neatins? Ce speranta sa mai dospesti cand pana si respiratia iti arata probleme? In bratele cui sa te refugiezi cand ii concepi pe toti cu spini? Pe cine sa mai crezi si sa-i urmaresti pasii cand lumea devine doar o fantoma a ceea ce se lauda a fi? Ce scut sa iti creezi cand materialele sunt ruginite? Ce trebuie sa alegi dintre fiinite putrezite?
V-am oferit o raza de soare si v-ati uscat cu ea atunci cand eu ma asteptam sa va luminati. V-am adus apa sa va hidratati inima si voi v-ati inecat in ea. V-am gasit vant pentru a limpezi gandurile, dar l-ati folosit ca sa va intetiti furtuna interioara. V-am etalat culorile fericirii si le-ati acoperit cu mainile voastre natangi.
Acum primiti negrul! Vreau sa vad cum il decolorati!

marți, 18 ianuarie 2011

Grimasa lui "Te astept"

Totul a inceput cu un “te astept” si continua cu o fericire ce se balanseaza ritmat pe buzele sarutului.
Nu este o bucurie ce o poti gandi… este: seninatatea surasului care ridica instinctiv colturile gurii nerabdatoare pentru a-si intalni de nenumarate ori perechea, imbinarea a doua suflete tinere, pline de sperante si cautatoare de dulceata unui sentiment care triumfa prin profunzimea si puritatea sa, vacarmul de ganduri si reprezentari care domina constiinta si se incheie cu dorinta ca visul ce se va naste sa-i contina chipul. Este atunci cand obrajii tanjesc dupa acele mangaieri, mainile accepta numai anumite degete si bratele cauta un singur trup sa-l iubeasca; este armonia pe care o gasesti in sinfonia cuvintelor sale si splendoarea celor mai simple gesturi. Devine relaxarea placuta si tremurul ce actioneaza simultan la orice contact, renasterea inimii odata cu fiecare moment petrecut impreuna, suspinul ce elibereaza pasiunea care trebuie infranata. Reprezinta fiecare moment in care inchipuirea sa iti imbata mintea si proclama “BIS” pentru toate clipele voastre, rulandu-le pana la urmatoare reintalnire. O recunosti atunci cand iti pierzi ideile in ale sale si fiinta ta tinde sa alunece in existenta sa; cand contopirea a doua spirite nu ti se mai pare o banalitate si ochii duc dorul constant acelui contur iubit. Este realizarea faptului ca orice actiune se reduce in final la o singura persoana si gandurile au o concentrare comuna devastatoare pentru restul punctelor de referinta.
Multumesc pentru inundatiile de veselie si pentru oprirea eroziunii inimii, pentru grimasele instantanee si pentru vietatile colorate din stomac… pentru echilibrul pierdut in cel mai gretios si nedureros mod.

"-Esti aici?
-Da.
-Atunci inseamna ca suntem aici."

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Razvratire ca la 00:00

“Intr-o lume de rahat normal ca toti micii pacatosi sunt considerati inocenti.”
(Se7en)

Citesti asta si esti de accord. Te gandesti putin cum decurg lucrurile in general, apoi iti zici “Ia uite ce nu fac eu acum! Sa ma strofoc atat pentru cuvintele unei deprimate!”. Si incepi sa cauti partile bune ale vietii, sa-ti ingani ca trebuie sa profiti de fiecare moment si ca orice este posibil daca te daruiesti cu adevarat scopului.
Stiu asta… pentru ca permanent duc o lupta cu cele doua parti atat de diferite. Dar acum ma gasesc in extrema pesimista si incercand sa scap nu ma lovesc decat de argumente care ma “roaga” sa persist aici.
Tocmai ai primit sms-ul ala de mult asteptat, ce frumos! Dar ghici ce? Nu ai credit sa raspunzi. Dai cu privirea de lucrul din copilaria ta care iti reaminteste ce splendid era… asa,si? Sa-ti REamintesc si eu ca acum traiesti prezentul asta cu un miros pestilential! Si totusi… privesti curpins de emotie un beculet din instalatia de Craciun… si lasi deoparte grijile, vrei sa te bucuri de armonia perfecta a sarbatorilor. Iti imaginezi cum va fi, dar ajungi la tabloul cu un grup beat care nici macar nu mai stie ce anume sarbatoreste… sau poate iti vine in minte articolul din ziar care anunta cum s-a electrocutata un om datorita acestei chestii.
Exemplele pot continua pana la un numar aproape de infinit. Ti-as putea nota suficiente motive pentru care sa ma detesti ca pe un critic locvace sau sa ma idolatrizezi ca pe magicianul cel bun.
Ideea este ca… nu stiu care este ideea. Doar observ ca incep sa ma contrazic si descopar din nou razboiul sacaitor care este invelit in prea mult fum, asa incat nu ma pot orienta.
Intrebarea mea ar fi: Sa te chinui singur si sa incerci sa lupti cu totul sau sa te supui constient fiind ca nu esti unicul care ar vrea sa se razvrateasca, dar ca nu veti fi vreodata laolalta?
Raspuns: FA DE TOATE!

Din intrebare in intrebare

Cand privesti o minune , fie ea de orice natura, ce instructiuni folosesti pentru a o intelege? Dupa ce te ghidezi pentru a o aprecia?
Viata ne surprinde de multe ori prin miscari ondulate si relaxante… favorabile. Dar alteori ne dezamageste prin complexitatea ei. Oare putem trata viata ca pe o fiinta cu mai multe personalitati ce controleaza irevocabil toate intelesurile? Sau poate viata o facem noi? Am gasit printre citatele salvate intr-un document urmatoarea intrebare pe care o gasesc acaparanta: “Te-ai intrebat vreodata daca noi facem momentele din viata noastra sau momentele din viata noastra ne fac pe noi? “. Gandindu-ma am ajuns la afirmatia ca in spatele oricarui lucru marunt se afla o bucurie… deducerea mea ar fi ca bucuria ascunde lucruri marunte. Dar priveste cat de tragic suna bucuria evaluate ca un lucru marunt… cand spunem tristete cu siguranta ne va rezulta din ceva grandios: “s-a intamplat ceva grav” spunem noi. Apreciem atat de putin bucuria si lasam orice lucru MARUNT sa ne aduca suferinta. Se pare ca ne incanta mai mult cautarea fericirii decat savurarea ei.
Iar atunci cand nu avem chef ne axam pe “nimic”. Insa reamintindu-mi lectiile studiate la scoala ma ciocnesc de ipoteza ca totul in aceasta lume este intr-o continua agitatie executata de molecule, particule etc. Deci NIMICUL NU EXISTA!
Si ajung sa aberez: Este ceva concret in aceasta lume? Un adevar ce nu mai poate fi reexaminat si descusut? Caci de prea multe ori ma trezesc bantuita de o intrebare care ma conduce la alta si alta si alta… Nimic nou, nimic vechi; pare ca totul este aici de la inceput(care este acela nu stiu) si inca asteapta sa fie deslusit.
Totusi am fost invatata ca un lucru il declanseaza pe altul, dar nu stiu de ce mi se pare ca ele sunt aici mereu si interactioneaza incontrolabil uneori.
Viata este precum un derdelus… aluneci indiferent ca vrei sau nu. Deseori dai cu piciorul in el, te saturi si vrei sa spargi gheata asta care te imobilizeaza in aria ei rece. Chiar daca este intr-un sens bun sau rau… bucatile ce se pierd sunt diverse dimensiuni care se evapora din noi si lasa… nu urme, ci gropi care nu vor mai dobandi vreodata volumul initial. Oamenii sunt finite suficient de complexe astfel incat sa nu se cunoasca nici ei insisi complet. Este uimitor cate stari pot reproduce. Eu cred ca ei sunt de toate omogenizate si se folosesc de ce au nevoie. Da… oamenii incearca,dar de cate ori reusesc?
Sfatul meu: VISEAZA SI LIMITEAZA!