Andra Scarlett

Andra Scarlett

duminică, 27 noiembrie 2011

Schimbare de traiectorie

Trebuie sa-mi menti sufletul cald, nu sa mi-l reincalzesti.

Am intalnit numai iubiri patimase, sau mai exact, ratacite in patimi. Mi-au obosit ochii si nu am vazut favorabilul de aproape, ci doar sclipirea provizorie a unui suflet mocnit, ce-si astepta salvarea. Mi-am daruit apusurile unor ganduri insiropate in sperante; pacalite, incantate de aroma proaspata a unei inimi neintinate.
Soaptele cu iz de romante n-au mai parut atat de indepartate si aripile ce-mi promiteau false plonjari in fericire, de fapt imi inghetau simturile.
Nu am hotarat sa-mi anulez pasiunile trecatoare, ci m-am complacut in mirajul rogvaiv care imi induiosa temporar rigiditatea indiferentei predominante.
Am conturat un drum ingust, faurit din pasi ascutiti, mai degraba impasibili si imprevizibili. Aceasta cale s-a dovedit aparenta intangibila care cucerea si-si continua cursul neimblanzit.
Plictisita, am trecut mereu praguri noi. Insa incoltita de efectele adverse ce-mi aratau daunele pe care le abandonam in plina hemoragie… am dorit noul cunoasterii indelung. Am decis sa-mi asum inimile indragostite si sa le ofer imbujorare directa.
Acum sunt inca aici, inclestata in jocul de suma nula care ma captureaza in nemilosul lui rezultat vid. Inca nu stiu daca aceasta schimbare pe care mi-am insusit-o este ceea ce-mi trebuie. Dar mai raman; sa-mi mai tin sufletul pe uscatul altuia.

marți, 1 noiembrie 2011

Tu esti viata din inima mea

Tu esti viata din inima mea,
vis infaptuit din vant,
acuarela ce-mi detaliaza povestea.

N-am cautat,
ci am fugit de ispite, prin cenusa,
cu sufletul asteptand.

M-ai surprins cu-a ta prezenta,
dar m-ai privat de al tau zambet
si gesturile nu ti le-am mai crezut.

Nici n-am incercat sa te parasesc ;
m-am alipit mai aproape, mai strans,
cu speranta sa nu-mi pleci.

Ti-am cules pasii,
iar tonul cuvintelor il port imprimat
pe corpul meu inveselit, cel de langa tine.

Oricand...fara chip, fara suflare,
raman aici, in orizontul nostru...
Vrei sa-mi fii acord de viata?

Iglu dezagregat

Pleci, inoti prin timp,
rafunind speranta,
iti prinzi buzele cu ata, spumegand.

Te picuri uitat pe iarba,
te-nalti peste scopul incendiat
cu silabe incurcate.

Nu mai cunosti trecutul,
si clipa ti-e pe moarte,
n-ai suflet, ai iglu.

Amantul dupa-amiezii,
apusul se contureaza in ai tai ochi.
Nu mori, tu doar pasesti departe.

Deja simt cum ma uiti,
nu te mai pot citi,
dar iubi, da ! Mai stai .

Insa m-ai ignorat...
inca imi mai poti prinde glasul
jos, asonant- si atat.

duminică, 4 septembrie 2011

Sa nu uiti

Iubeste-mi pasii care te depasesc,
Culege-mi sarutarile risipite,
Sterge-ti adresa de pe lista insultelor mele
Si nu te lasa pierdut in clipele trecute.

Reinoieste contractul cu sufletul meu,
Imprima-ti dorintele pe apa cucernica,
Naruieste una din lumile-mi gresite
Si sa nu sucombezi incercand.

Adauga fiorul in senzatiile mele,
Taie traseul ce-l controlez,
Infaptuieste-mi o speranta
Si nu te volatiza.

Injumatateste-mi puterea,
Livreaza increderea cu retur,
Asteapta-ma inainte de colt
Si nu ma lasa sa te parasesc.

Uneste si dezbina,
Protejeaza si arde,
Dar nu ma uita.

sâmbătă, 13 august 2011

Masacrul din mers

Ei iti mor in minte
si-ti putrezesc in suflet.
Pe ale tale maini
nici urma de sange.

Trenul a deraiat,
iar sinele emana scantei.
Copacii plang cu frunze
fara sa se-ncline.

Norii ne acopera,
norii ne sufoca.
Lumina lunii nu-i va ajuta,
si intoarcerea n-o vor gasi.

Foc ce provoaca spasme,
trupuri ce arunca tipete,
maini ce strang puternic
firul invizibil- salvator.

Ii privesti pentru ultima oara,
le furi tot ce mai au,
ii azvarli in amintiri,
apoi ii incendiezi.

Tu treci printre blesteme,
printre jalnice rugi,
si nu privesti inapoi,
te scuturi de ei- dispari.

miercuri, 10 august 2011

Viitor putred

Cand viitorul nu se mai prezinta atat de tentant nu ma mai starneste sa ma arunc in timp; in acest plan subred care ma sustine doar pentru a supravietui. Printre cadavrele sperantelor otravite si fantomele dorintelor irosite, ma aplec pentru a culege farame de salvare. Realizand josnicul act ce ma polenizeaza cu mila, arunc aceste ramasite ale unui ideal format defect.
Am descoperit dupa numeroase decizii incurcate care nu se intersectau, ca materialul care-mi realiza viitorul era putred sub coloritul lui promitator. Apoi am deslusit perplexa ca desi nu aveam o lista organizata, chiar si ideile existente nu aveau forma, decat font.
Eu nu am ales sa plec. Insa drumurile si oamenii m-au purtat dupa placul lor egoist. Si m-am trezit fugind fara scop printre miile de suflete nemiloase, pregatite sa-l inhaleze si pe-al meu.
Daca pana acum stiam ce nu vream si nu stiam ce vream, acum nu mai stiu nici ce nu vreau. Sunt eu si un alb fara limite. Deocamdata privesc fara sa disting vreo scanteie care sa-mi reaprinda focul candva pueril. Nici nu pasesc, pentru ca nu stiu inspre ce. Doar privesc. Privesc si suspin. Nu am nicio sustinere... doar eu si incertitudinea.

marți, 9 august 2011

Mesagerie vocala

Hei, te-am sunat... Stii, ploua oarecum si pelerina mea pentru suflet s-a racit. Tesatura mi-a fost strapunsa de frig. Ce imagine atroce! Un fiasco al personalitatii mele! Intr-un fel zbor, dar ma lupt in aer. Inca nu am aflat cu cine, insa stiu cu siguranta ca timpul nu-mi mai este un rival...
Acum urmaresc o batalie a carei miza sunt chiar eu. N-au gasit un trofeu prea bun. Ii compatimesc ca m-au ales drept premiu... Poate ii atrage straniul noului pe care il reprezint? Am o nuanta ciudata cand ma patrunde senzualitatea.
Ma mai incalzeste statutul acesta de vanat. Ma face intr-un mod teribilist sa uit de presupusul meu sange decolorat. Desi concurentii isi pierd postura de magnet vazandu-i dezlantuiti pentru mine.
Nu prea este lumina aici. In special cea din privirea celorlalti lipseste cu desavarsire. Iti vine sa crezi ca ma descurc fara sa le traduc hieroglifele din ochi?
Omisesem faptul ca nu au flori. Fetele spun ca ele sunt flori, dar eu am concluzionat ca incurca termenii. Ele sunt o specie ciudata de planta inmiresmata cu petale ondulate, dar nu au culoare. Au titlul de veterane, dar par abia initiate. Oricum nu sunt flori cum nici eu nu sunt magulitoare.
Contacteaza-ma curand! Te sarut vitejeste!

joi, 4 august 2011

Stea moarta

Am inghitit un analgezic slab
cand eu credeam ca am gasit cea mai buna alinare...
pentru stearsa mea suferinta;
o coperta pentru nesiguranta mea.
M-am infruptat din aceasta camera cu dulciuri,
dar uitandu-ma pe amabalajul opac pentru ochii mei deja
prea obositi, plecati...
n-am gasit niciun termen de valabilitate.
Cata prostie, imi repet in sunete ponosite.
Dar ma multumesc cu ceva,
un ceva mai bun decat vidul.
Caci rotindu-ma fara popas in nimicul meu,
te-am confundat cu o stea.

miercuri, 20 iulie 2011

O ultima suflare, inca un avans

Lumea sufera… si doarme.
Si cand inchid ochii ma vad departe;
fara nimeni langa mine,
intr-un negru pustiu.
Imi vad sufletul teleportat,
iar trupul imi e plouat de lacrimile voastre.
Intre viata si moarte,
ma vad in nemurirea spiritului.
Nu ma puteti atinge,
iar eu nu sufar cand va privesc plangadu-ma.
Si nu sunt in stare sa vreau sa ma intorc.
Ma misc printre voi fara sa va ating.
Apoi, cand simturile ma abandoneaza…
realizez ca sunt in viata, singura.

Lumini calatoare

M-am pierdut candva in luminile orasului.
Mi-am lasat singura scanteie de incredere intr-un felinar.
In privirea LUI am gasit oglindirea ochilor mei.
Acelasi iris pictat cu nemultumirea ce pare ca nu se va suprima pe veci.
Am pleoapele triste, genele confuze,
Si oricat de uscata m-am simti
Nu ma pot scutura.

Sunt o necunoscuta pentru voi,
O necunoscuta pentru mine.
Si Soarele nu ma arde,
Ma mangaie straniu;
Ma protejeaza de eclipsele fericirii LUI,
Ma bronzeaza pavandu-ma cu certitudinea prezentei sale.
Si ma cojeste atunci cand razele mele aduc umbra.

Atatea lumini calatoare,
Atatea sclipiri pierdute,
Aceeasi reflexie a dorului continuu, stramosesc.
Si daca ma vei rataci intr-un spectru de culori,
Ma vei gasi mereu in curcubeu.

marți, 19 iulie 2011

Vietile noastre se gatesc una pe alta

Am trait inconjurata de sperante. Si am vazut sperantele mele infaptuindu-se in viata altcuiva.
Ma simt ciudat cand ma gandesc ca si eu am primit visurile altora; ca am furat fara sa constientizez Soarele unei alte persoane. Apoi am fost si eu condamnata sa urmaresc firul stralucitor pe care mi-l doream, impartit in mii de bucatele si reflecatandu-si lumina asupra altor chipuri, care nu releva atat de multa bucurie precum cea pe care ar fi contstruit-o chipul meu.
Nu-mi pot scrie toate asteptarile pe o foaie si sa le infaptuiesc sau sa hibernez in nonsalanta rutinei pana se vor adeveri. Si oricat am proclamat ca imi voi anula aceste asteptari nu ma pot desprinde de ideile ce-mi fac viata. Unde as mai fi eu daca nu as mai avea mici ganduri umplute cu iubire si condimentate de dorinta indeplinirii lor?
Dintre atatea fiinte care au o baza comuna, am comparat omul cu un copac. Imi place sa cred ca in origini suntem puri, dar viata de invadeaza cu daunatori.
Lupti!

“Fericirea nu este dreptul fiecarui, ci o lupta dusa clipa de clipa si cred ca, atunci cand ni se infatiseaza trebuie sa stim s-o traim. “ (Orson Welles)

Si cand traim viata noastra? Si cum traim viata altora?
Ne amestecam vietile, apoi realizam ca acea compoztiei este viata noastra; ceea ce preparam, ceea ce primim, ceea ce TREBUIE trait. Este vorba de alegeri; alegeri constante, inlantuite, continue. NU NE ALEGEM VIATA, DAR NE ALEGEM CE DORIM DIN VIATA CELORLALTI.

Raul dragostei

“Nu poti fugi de dragoste. “ (Original Sin)

Dragostea era acolo. Si tu te-ai pierdut atat de adanc cautand-o incat ai uitat ca ea se simte.
Aminteste-ti etuziasmul care ti s-a vadit in suflet la revederea unei fiinte dragi. Stiu ca evocarea trecutului nu este mereu cea mai eficienta solutie, insa incerc sa evidentiez credinta ca dragostea eeste insamantata in noi inca de la stadiul in care eram un embrion. Trebuie doar sa ai detasarea necesara pentru a-i putea detecta radacinile si ramurile care ti-au impanzit sufletul, pentru a putea recunoaste ca ti-ai contopit inima cu o alta si nu ai controlul suficient pentru a descifra daca te mai poti separa sub vreo circumnstanta.
Si taci! Bataile graiesc pentru tine! Si nu fugi! Oricum te vei intoarce! Asteapta! Te va surprinde mereu!

“Cand acorzi o a doua sansa este bine de stiut cat de fragila este. “ (Candy)

Cate sanse merita dragostea? De cate sanse are nevoie dragostea?
De fapt dragostea esste precum un rau. Izvoraste rece si fulgerator inghetandu-ti toate simtirile. Isi mareste debitul odata cu distanta sau poate cu timpul. Cara greutatea aluvinuilor , iar dupa ce se osteneste le lasa nepasator pe marginea unei alte vieti, unui alt pamant. Uneori ploua cu reciprocitatea iubirii, si cursul se-nteteste; uneori soarele ii incalzeste apa si nu poate aprecia daca este bine sau rau… Si cand se varsa intr-un nou trup, intr-o alta casa, intr-o noua companie, ei bine cand se varsa nu-si mai aminteste tot ce a lasat in urma si nici nu banuieste ce va gasi acolo.
Dar nu se poate opri si va face mereu valuri. Nu stiu daca doreste sau nu ceea ce ii este dat, daca are o gandire proprie. Pur si simplu traieste si simte. Traieste prin tine unita cu altii.

duminică, 3 iulie 2011

Vanatai in sange

Este ciudat momentul cand nu mai simti atingerea persoanelor; atunci cand fenomenele sufletului anuleaza celelalte simturi. Cat de rece si de implacabil poate sa devina trupul? Cat de repede te poti lasa purtat de lacrimi pe aisbergul inimii deja congelate de atata dezamagire ?
Am ramas socata cand am descoperit ca ma pot imparti in trei; ca-mi pot desprinde atat inima, cat si mintea de trup si inca sa traiesc. Sa traiesc atat de palpitant acea despartire si sa nu ma doara... Doar sa ma lase confuza si incapabila sa reactionez in vreun fel.
Atunci cand se produce aceasta separare, pierzi controlul asupra totului pe care il reprezinti si totusi il simti cum zvacneste continuu. Cum sangele iti inteapa pielea, iar apoi o abandoneaza lezata, animata in starea ei de albastreala.
In ceea ce ma priveste, exista doua variante. Acumulez si explodez sau vijelesc totul imediat si nu mai ai a doua sansa. Ascult tot, cred ce vreau, retin ce te astepti mai putin si nu zic nimic. Imi pare sincer rau (sau nu) daca nu iti place meniul meu, insa altceva nu ofer.

sâmbătă, 2 iulie 2011

Maculatura

Am inceput sa-nvat pasii pentru a imprumuta suflete. Am intalnit destule oferte… Omenirea este o imensa banca. Cat despre rata... ce sa-ti spun: am o crusta stralucitoare a sufletului care nu cere sa cada pentru a-mi achita datoria.
Dobanzi? Glumesti?! Am eu atencedente din care poti induce ca sunt dispusa sa compensez efortul de a-mi fi hidratant de suflet?
Si totusi e greu, e atat de dificil sa lasi in urma inimi redesteptate de semnale dulci; semnale lansate fara sa iei in considerare cum opereaza. Le implantez sperante care nu se infaptuiesc si ma alin singura in avalansa de remuscari. Ma consuma sentimentul de vinovatie, dar chiar si asa ma pot justifica... si nu am cuvinte si nici nu le caut. Cu cat incerc mai mult sa explic, cu atat adancesc mai mult rana. Nu stiu ce doare mai tare: constiinta mea improscata cu priviri pierdute (priviri ce-mi convoaca mila; nu dorinta de a le polei cu stralucire) sau privirea mea pierduta pe urmele lasate de cutitul impulsului daunator pe care nu am invatat sa-l controlez suficient de eficace.
As vrea sa pot afirma ca imi pare rau, dar n-am fost niciodata o mincinoasa. Uneori chiar as vrea sa ma opresc, dar nu suficient de mult.

joi, 26 mai 2011

Ofilim aripi

Oamenii se pierd pe ei insisi, iar unii nu se gasesc niciodata.
Stim cu totii ca in fiecare moment suntem cate un eu care nu vom mai fi vreodata. Precum plastilina: face santuri, se intareste, isi pierde din componenta. Si noi am fost candva modelati de natura si complicii ei, de creatiile ei. Insa “in noi exista o lupta de orgolii” si retransformarea ne este constanta si inevitabila.

.............................................................

Unii oameni se pierd unii pe altii, uneori ei se poarta in sange. Exercitam cat se poate de frecvent (si posibilul ni-l creem dupa bunul plac) un drept pe care ni l-am insusit, acela de a ne forma pe suflete.
Si eu am vrut sa zbor... dar oamenii nu m-au lasat. Am vrut sa ma arunc in ape necunoscute, desi si cele de acasa imi erau tulburi. Acum... nu-i mai inteleg pe cei care au aceleasi vise. Fara sa vreau le smulg cate-o pana din aripa deja ciopartita.
Am tresariri cand ma pot controla si le repet spiritelor naucite de multitudinea vietii: nu uita, dupa furtuna mereu va fi senin! Dar daca tu vrei sa cazi, nimeni nu te mai poate salva!
Apoi imi prescriu si mie aceleasi cuvinte, pentru a ma convinge.

sâmbătă, 14 mai 2011

-Trupule, mi-esti in plus!

“Tu nu ai un suflet. Tu esti un suflet. Tu ai un trup.”
C. S. Lewis

Si de multe ori acest corp ma incomodeaza. Ma strange si ma doare. As vrea sa ma extind. Sa ma mulez pe copiii plantelor si sa ma dizolv in apa. Sa alunec pe ramuri de copaci si sa nu ma intep in ghimpii trandafirilor. Umbra mea sa nu sperie pasarelele.
Vreau sa ma desprind de umbra, de pelerina asta cenusie si deformata care ma reprezinta precum o eroare genetica.
Vreau sa nu ma mai ingradesc de muschi, vene si piele. Vreau sa abandonez aceasta inchisoare dobandita fara cerere. Nu stiu ce legi nescrise ale Universului am incalcat si am fost pedepsita nascandu-ma un om limitat de pamant si de cer, in loc sa ma nasc vant; sa ma formez din aerul rece si purificator.
As vrea sa ma preling pe natura si sa absorb in a mea fiinta orice mireasma care ma atrage. As vrea sa explorez si sa-mi inscriu in spirit frazele placute si intelepte rostite de alti oameni.
Nu vreau, nu vreau sa-mi plec sufletul in fata contururilor carnale. Si totusi sunt obligata sa o fac; sunt obligata sa urmaresc cum durerile trupesti le perturba pe cele interioare, cum faramiteaza concentrarea mintii si disloca principiile vietii. Ma inveninez cu amar cand vad cum o durere a trupului poate intrerupe un drum al vietii, cum poate taia avantul si poate incrunta fericirea.
Aceasta lume in care fiintele vor sa-ti cunoasca invelisul, nu interiorul, ma repugna. Asa ca ma las purtata de mine si trec pe langa parada de portrete fara sa-mi pierd privirile pe ele. Imi pastrez ochii pentru roluri lipsite de superficialitate, nu ma mai manjesc cu imaginile unor sculpturi mergatoare. Nu ma intereseaza opera, ci iluzia si ideile pe care ea le are insamantate.

“O! Suflete, sparge-odata ingusta-ti inchisoare
Si scutura-te de lutul pamantesc”
(Alexandru Macedonski- “La suflet” )

miercuri, 4 mai 2011

Nu te vreau acum, aici

Sunt departe…
Nu ma poti prinde cu gandul;
Nu-mi atingi sperantele,
Nu-mi vezi razvratirile.

Ma joc pe drumuri inundate
Si ma-nmoi in realitate.
Strabat dezorientata
Calea ce-o stiam odata.

Dar eu fug, fug,
Fara oprire,
Fara gand de stapanire,
Fara sa stiu unde ajung.

Fug de tine, fericire,
Sa nu-ntinezi a mea menire,
Sa nu ma ineci in iubire,
Sa nu ma stingi.

Lasa-ma sa ma prostesc!
Lasa-mi glezna sa se suceasca!
Lasa-ma sa ma gasesc,
Pana nu ma pierd complet.

Victimizare, combinare

Omule, fii rezonabil!
Bucuria zorilor nu ți-o camufla,
Nu găsi ghimpi unde este lumină,
Nu pretinde furtună
Unde nici briza nu se simte.

Alunecă pe conturul norilor
Și regăsește-te în alb,
Inhalează căldura sufletelor din jur,
Dar pradă urii ochilor lor să nu cazi.

Numără-ți în gând
Trebuințele interioare.
Caută un om ca tine și îmbracă-l în iluzii.
Caută-ți opusul și răsucește-l prin adevăruri.

Farurile libertății,
Auriul scânteielor rătăcite,
Rugina înțelepciunii,
Zărește-le în liniile palmelor.

Pancartele nefericirii,
Albastrul venelor,
Ignoranța omenirii,
Menține-le la temperaturi echilibrate în pielea ta.

Împletind aparentul cu esența,
Drumurile pavate cu roșu cu cele stelare,
Ironia inimii cu iubirea minții,
Obții plăcerea plurilaterală.

Scapă-te printre lume,
Dar nu prinde rădăcini.
Marchează în ea
Și descoperă-i orice față.

Coeziunea ființei cu întregul,
Săvârșește-o fără urmă, fără pată.
Pe podeaua lustruită pentru defilarea sufletelor,
Trasează liniile carnale.

Întărind pasajul și slăbind articulația,
Așteaptă ploaia,
Ea te va salva!

joi, 21 aprilie 2011

Adanc in noapte

Daca stai sa analizezi minutios sentimentele, le incurci gasindu-le radacini comune. In final, le combini si innoti fara popas in amalgamul creat. Stiu din propria experienta ca atunci cand nu ai incredere in tine… simti nevoia sa iti depozitezi increderea in acel cineva ca sa te poti sustine. Necesitatea sa crezi in ceva te domina si iti lasa naivitatea sa se desfasoare in cel mai inalt grad. Cuvintele nu sunt niciodata suficiente. Si de multe ori sunt mincinoase sau impopotonate. Isi exhibeaza sensurile exagerate precum paunul penele sale exuberante. Nu poti citii gandurile oamenilor. Insa le poti talcuii privirile si gesturile. Stralucirea ochilor nu minte si cu putina indemanare poti distinge gesticularile false de cele conduse de inima. Ideea este sa te prabuesti cu stil de fiecare data. Vei trece prin aceasta experienta de nenumarate ori. Poate iti vei insusi din ele aceleasi concluzii sau poate nu, poate vei tine minte si vei invata sau poate te vei gasi din nou, candva, in aceeasi capcana. Dar niciodata nu vei reusi sa plutesti in delir deasupra tuturor, neatens de venin. Sau daca vei atinge aceasta “performanta” va fi temporar. Nu rezisti intr-o lume coordonata de tine. Stii de ce? Pentru ca nu ai pe cine controla. Esti singur in viata si trebuie sa te mulezi in functie de altii. Trebuie sa ne acceptam reciproc pentru ca nimeni nu se poate etala cum ai vrea. Dar poate ca nu vei cadea atunci cand spiritual nu-ti va mai fi pamantesc… Nu stiu. Invata sa distingi si atunci vei dobandi sensuri existentiale.

Raspuns prompt

Vrei sa-mi fii tiitor de vise si erou de cosmaruri?
Oxigenul iubirii si anularea suferintei?
Caldura iernii si adierea verii?
Valul care limpezeste iluziile si lemnul care inteteste focul?
Lacul care lustruieste personalitatea si ciocanul care finiseaza sculptura?
Cearceaful care cuprinde fiinta si cuvintele care alina sufletul?
Culoarea care relaxeaza ochiul si miza care motiveaza jocul?
Ceaiul de dimineata si ciocolata de pranz?

Raspuns prompt: Nu.

joi, 14 aprilie 2011

Muzica si dragostea nu au aceleasi note

“Deschide-ti sufletul si asculta. Muzica este peste tot, natura are propriile ei tonuri.”
(August Rush)

Poti simtii notele chiar daca prin definitie ele nu apar. Insa se poate aplica acest lucru si in iubire? Oare daca o simti si el nu este acolo, chiar exista? Nu este oare o iluzie a ceea ce ar trebui sa fie? A ceea ce ai dori sa fie? Cat poti astepta dupa un sentiment? Cat poate supravietui simtul fara stimul? Spui ca inca ii distingi parfumul pe pielea ta, insa unica aroma impregnate in ea este cea a gelului de dus… Cat poate persista amintirea printre cadrele in lucru ale prezentului? Credeam ca am sub control raspunsurile acestor intrebari. Dar acum nu te simt, nu esti… Si cand apari la inchiderea pleoapelor mele stiu ca tot nu esti, ca tu nu simti. Pentru a comunica este nevoie de (cel putin) doi, iar eu m-am saturat sa nu primesc raspuns, sa mi se evapore sperantele si sa mi se anuleze visurile. Daca nu esti aici atunci poti sa dispari complet din imaginile mele. Ia-ti amprenta si mireasma. Nu te mai vreau in mine. Nu te mai accept in scrieri. Nu-mi dai fapte, deci nu am cuvinte sa exprim. Nu, multumesc. A fost suficient cat timp am fructificat ideea transcrisa pe o ciorna: “Caci tu traiesti in visul meu mai plin de viata, mai plin de tine, mai plin de noi decat ai fost in trairile noastre. Si imi place sa traiesc in reverie mea continua. Prefer simplitatea amagirii mele dulci decat complexitatea din jurul meu. Plaiul norilor fara limite, strabatut de razele stralucind de speranta; ploaia revigoranta si curcubeul ce infrumuseteaza ma tenteaza mai mult decat griul asfaltului si negrul pamantului brazat de pasii nostrii goi. “. Dar aceste ganduri s-au dezintegrat precum se va dezintegra si hartia pe care au fost relatate. Muzica este peste tot, la fel si dragostea. Insa muzica este continua, iar dragostea face salturi si este ciuruita. Si daca tu m-ai mintit, iar adevarul meu era minciuna ta inseamna ca nu te-am placut niciodata. Erai o minciuna, nu erai tu. Adoram prefacatoria ta, o prefacatorie pe care nu ti-am cerut-o. M-ai facut sa sper la un mai mult, cand tu esti atat de putin. Te reduc zilnic de parca ai fi o fractie si mi-e frica sa-ti descopar ireductibilul. Si stii ce este mai rau? Eu cred in posibilitatea ca tu cel adevarat ar fi putut reusi sa ma faca sa ma indragostesc pentru prima data, pentru ca sincer… acest non-tu nu a reusit.

miercuri, 6 aprilie 2011

Raul din tine

Cu apa uda-ti corpul
Si purifica-l cu gandul.
Implanteaza in stropi
Naufragiul inimii.

Cuvinte ce dau omagii
Mistificarii raului,
Arunca-le in oxigen
Si-n portocaliul focului.

Infrunta bunul pe nisip,
Si pe-o petala aluneca
Orice iluzie desarta
Ce se ramifica in ani si nu mai pleaca.

Varfuri de speranta se transforma-n ata.
Camasi de forta perindeaza-n curcubee
Alungand spectrul de culoare
Si dizolvandu-l in mare.

Uneste palmele pentru rugaciune
Si santurile amprentelor sterge-le de praf.
Presara scantei pe lista de nume
A celor ce iubire vrei s-o ai.

Ramele fotografiilor combina-le cu indemanare
Si plaseaza gardul in jurul plamierului.
Palmier cu verdele caruntit de mahnire,
De uitare si de dor ce rodesc.

Nu insera modele florale,
N-ai nevoie de artificiala infrumusetare.
Traieste dorinta de rau din tine,
Dar lasa-te purtat de bine.

marți, 29 martie 2011

Timiditatea privirii, calcularea gandurilor

E ca si cum te-as vedea printr-o perdea cu ochiuri ascunse intre broderii. Lumina ta nu ma mangaie; nu pot depista intensitatea culorilor tale. Iti schitez un contur nefinisat, un caracter provizoriu pentru a-mi domoli tentatia. Miscarilor tale le atribui cate o actiune, le cred covarsite de o idee hasurata de straniu. Gasesc legaturi neintelese intre ale tale vorbele, iar semnele rare si sfioase pe care mi le dai le percep precum declaratii indirecte a unei dorinte impetuoase de a ma descoperi, de a ma surprinde.
In spatele fiecarei litere din salutul meu se afla fraze care nu pot aluneca, care nut e pot sageta. In spatele exclamatiei de la revedere bratele mi se gasesc imobilizate, arzand de imaginea in care te-as imbratisa.
Am grija sa-mi calculez fiecare intrebare care ti-o adresez astfel incat raspunsul sa-mi destainuie o parte din tine. Le infasor in cuvinte simple, de suprafata si le las sa strabata distanta dintre noi adunand putere.
Palesc patimasa la atacul surasului tau si nu le permit fiorilor sa-mi tremure pielea atunci cand te apropi.
In final… rosesc.

vineri, 18 martie 2011

Depozitul

Hei, draga tu cea eu,

A trecut ceva vreme de cand nu am mai putut sa-mi ondulez cuvintele pe buze, sa-mi scriu citet amintirile depozitate in lava sufletului. Acolo ele stau si clocotesc; din cand in cand tresare cate o bula pentru a-mi atrage atentia. Unele se termina de ars in timp, altele formeaza crusta. Insa toate lasa in urma fumul sentimentelor lor.
N-am mai cutreierat de cateva duzine de ceasuri acele pasaje intortocheate. Am evitat sa scormonesc prin rosul lor de tema sa nu ma ard. Ultima data cand am facut-o, roiul de lacrimi intetea in mod surprinzator focul.
Dar n-am sa ma mai manjesc cu trecutul, n-am sa-i mai respire esenta. Am sa ma plimb neindemanatic pe aleile prezentului ce se lumineaza simultan cu pasul. Ce rost are sa-mi tulbur izvoarele imaginatiei pentru a-mi construi un viitor ireal? De ce sa-mi mint sufletul, facandu-l sa alerge pe traiectorii inexistente si sa simta dulceata himerelor, insusindu-si-le?
Vreau sa ma pierd in alb, fara repere. Vreau sa-mi unesc punctele traseului, privind lucid momentul in fata.
N-am sa-mi mai ung ranile cu naluci frumoase din trecut si nici n-am sa le mai masez cu inchipuirea unui viitor inseninat de constelatiile fericirii.
Ma axez pe “ACUM” .

miercuri, 9 martie 2011

Efectul Titanic

Ma las prinsa in nevinovata ta stransoare
Si merg agale pe puntea de vise ce scartaie.
Imi cufund pieirile in umbra arborelui de triumf
Si caut impreuna cu tine avansul catre raiul pamantesc.
Nu cerem o scara rulanta, nici un lift,
Ci doar niste trepte tocite, ale caror ascutisuri sa ne taie uneori.
Insa calea sa ne fie vesnic luminata, chiar si de o flacara plapanda.
Privim in amanunt apa; ce frumos sa plutesti!
Dar orbiti de maretia aisbergului, inghetam aburii.
N-ai sa mai intalnesti un cocktail mai straniu decat indiferenta si pasiunea laolalta.
Ce culori vii, navalnic tatonate de noapte.
Da-mi o scandura inainte sa ma pierd in valuri de renegare,
Da-mi un fluier, sa-ti cramponez timpanul pana ma susti in idei.
Vreau de toate! Vrei sa ma auzi?

Pe varful piramideide viata se clatina coroana bunatatii.
Printre degetele schingiuite ale dreptatii, siroaie de rosu se strecoara.
Acest parfum absorbabil al timpului, se-mpute in carnea noastra ce tipa.
Nu am suficente foi pentru a ne transcrie sufletul;
Nu avem cu ce scrie toate firele ascutite ale mintii;
Si pana si literele ne limiteaza izvorul graiului, niciodata satul de povestiri.
Da-mi, Neobosita Putere de Pretutindeni, orice doresti! Numai sa-l traiesc cu zgomot!

luni, 14 februarie 2011

Cadou, iubire!

Tu, colectia mea de emotii,
respiratia mea ingreunata,
mister parfumat,
lacrimi de copil uitat pe sinele de tren,
zambet cu merje nevinovate.

Tu, lumina stelelor,
rugina ce s-a instalat in sufletul meu,
suavitatea petalelor de lalea,
scanteie de ochi,
taciunele genelor ce orneaza privirea.

Tu, literele mele preferate,
culoarea senzuala de buze,
taria lichiorului de visine,
raceala aerului de dimineata,
contrast de cer.

Tu, tais de diamant,
spirit vesel de Craciun,
catifeaua ghimpilor,
motivul diminetii mele,
efervescenta medicamentelor dizolvate.

Tu, imagine stearsa aruncata in adieri,
semafor blocat,
semn divin coborat sa-mi fie ghid,
interpretare cosmica a simplitatii.

Tu, esarfa moderna roasa de molii,
reclama ieftina la produs de calitate,
supa rece,
lumanare stinsa,
dulceata ciocolatei amarui.

Tu, mi-esti cadere in delir si picior de realitate,
inger si demon ratacit in mine.

joi, 3 februarie 2011

N-am titlu

Am o chitara
Si-un gust amar.
Nu plange degeaba
Inger hoinar.

Nu-mi da lacrimi negre,
Nu le vreau aici!
Priveste rasaritul!
Avanta-te pe stanci!

Insereaza-ti pe retina
Zambetul meu fugar,
Dezbina acel gand trist
Ce-ti serveste drept hotar.

Varsa-mi printre rime
A ta suferinta
Si de carbunii durerii
Mintea ti-o curata.

Nopatea sa-ti fie sfesnic
In lanul uscat de amintiri;
Luceafarul sa-ti fie neindoielnic
Prieten in priviri.

Vino sa-ti cant dragostea
Mai aproape sa-ti incalzesc rasuflarea,
Sa-ti gasesc matasea
Ce se ascunde intre ghimpi.

Nu te lasa doborat
De vartejul abatut
Salveaza o speranta
Si visul va fi refacut.

Ofera-mi in schimb dulceata
Cea care a reusit
Sa motiveze sufletul
Unui biet drumet al vietii, amagit.

Pentru ca la inceput
O scanteie zburdalnica tot a fost
Insa sa-i mai menti focul
Nu mai are rost.

Lacrimile sufletului

Ai adormit vreodata scaldat in lacrimi si acoperit de suspine? Ai adormit vreodata in tonul sms-urilor care anuntau mesaj de compatimire? Ai adormit vreodata cu fata schimonosita de durerea obrajlor atunci atat de grei?
Cand timpul avea rabdare cu noi, insa acum ii suntem concurenta intr-o cursa si adesea ne depaseste. Ai impresia ca daca te refugiezi in spatele scutului tau protector de vise, cand te vei avanta sa te arati din nou vei gasi timpul asteptandu-te. LUMEA NU TE ASTEAPTA! Vezi tu: prea devreme strica, iar prea tarziu nu-i bine.
Uneori… tot ce fac nu are nicio legatura cu tot ce simt. Ma termina sa-i spun mereu mintii “ruleaza” si sfuletului “opreste-te”. Nu vreau… nu vreau deloc sa-mi inghet amarul si sa lucrez la un fular colorat de vise care sa-mi veseleasca noptile negre de iarna prea rece, sa-mi tes voiosia pe buze ca sa maschez un adevar. N-am sa ma mint.
NU-MI PASA CE VAD EI PE CHIPUL MEU, NICIODATA N-AU SA-MI VADA SUFLETUL.

joi, 20 ianuarie 2011

Poftim

Ce trebuie sa faci cand ceea ce in aparenta se prezinta impenetrabil oculta un continut mucegait? Cand o simpla fisura poate darama un castel? Cand un rebel poate invenina un imperiu? Cand realitatea nu-ti mai este o suficienta arie de desfasurare, iar imaginarul atinge cote spre infinit?
O idee obscura poate elabora un intreg scenariu nefast. O minciuna descoperita poate nimicii ani de incredere. O dezamagire in dragoste ii poate condamna pe viitori pretendenti ai sufletului tau.
Unde te duci cand drumurile vietii nu ti se mai par suficiente, iar plaiurile irealitatii raman de neatins? Ce speranta sa mai dospesti cand pana si respiratia iti arata probleme? In bratele cui sa te refugiezi cand ii concepi pe toti cu spini? Pe cine sa mai crezi si sa-i urmaresti pasii cand lumea devine doar o fantoma a ceea ce se lauda a fi? Ce scut sa iti creezi cand materialele sunt ruginite? Ce trebuie sa alegi dintre fiinite putrezite?
V-am oferit o raza de soare si v-ati uscat cu ea atunci cand eu ma asteptam sa va luminati. V-am adus apa sa va hidratati inima si voi v-ati inecat in ea. V-am gasit vant pentru a limpezi gandurile, dar l-ati folosit ca sa va intetiti furtuna interioara. V-am etalat culorile fericirii si le-ati acoperit cu mainile voastre natangi.
Acum primiti negrul! Vreau sa vad cum il decolorati!

marți, 18 ianuarie 2011

Grimasa lui "Te astept"

Totul a inceput cu un “te astept” si continua cu o fericire ce se balanseaza ritmat pe buzele sarutului.
Nu este o bucurie ce o poti gandi… este: seninatatea surasului care ridica instinctiv colturile gurii nerabdatoare pentru a-si intalni de nenumarate ori perechea, imbinarea a doua suflete tinere, pline de sperante si cautatoare de dulceata unui sentiment care triumfa prin profunzimea si puritatea sa, vacarmul de ganduri si reprezentari care domina constiinta si se incheie cu dorinta ca visul ce se va naste sa-i contina chipul. Este atunci cand obrajii tanjesc dupa acele mangaieri, mainile accepta numai anumite degete si bratele cauta un singur trup sa-l iubeasca; este armonia pe care o gasesti in sinfonia cuvintelor sale si splendoarea celor mai simple gesturi. Devine relaxarea placuta si tremurul ce actioneaza simultan la orice contact, renasterea inimii odata cu fiecare moment petrecut impreuna, suspinul ce elibereaza pasiunea care trebuie infranata. Reprezinta fiecare moment in care inchipuirea sa iti imbata mintea si proclama “BIS” pentru toate clipele voastre, rulandu-le pana la urmatoare reintalnire. O recunosti atunci cand iti pierzi ideile in ale sale si fiinta ta tinde sa alunece in existenta sa; cand contopirea a doua spirite nu ti se mai pare o banalitate si ochii duc dorul constant acelui contur iubit. Este realizarea faptului ca orice actiune se reduce in final la o singura persoana si gandurile au o concentrare comuna devastatoare pentru restul punctelor de referinta.
Multumesc pentru inundatiile de veselie si pentru oprirea eroziunii inimii, pentru grimasele instantanee si pentru vietatile colorate din stomac… pentru echilibrul pierdut in cel mai gretios si nedureros mod.

"-Esti aici?
-Da.
-Atunci inseamna ca suntem aici."

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Razvratire ca la 00:00

“Intr-o lume de rahat normal ca toti micii pacatosi sunt considerati inocenti.”
(Se7en)

Citesti asta si esti de accord. Te gandesti putin cum decurg lucrurile in general, apoi iti zici “Ia uite ce nu fac eu acum! Sa ma strofoc atat pentru cuvintele unei deprimate!”. Si incepi sa cauti partile bune ale vietii, sa-ti ingani ca trebuie sa profiti de fiecare moment si ca orice este posibil daca te daruiesti cu adevarat scopului.
Stiu asta… pentru ca permanent duc o lupta cu cele doua parti atat de diferite. Dar acum ma gasesc in extrema pesimista si incercand sa scap nu ma lovesc decat de argumente care ma “roaga” sa persist aici.
Tocmai ai primit sms-ul ala de mult asteptat, ce frumos! Dar ghici ce? Nu ai credit sa raspunzi. Dai cu privirea de lucrul din copilaria ta care iti reaminteste ce splendid era… asa,si? Sa-ti REamintesc si eu ca acum traiesti prezentul asta cu un miros pestilential! Si totusi… privesti curpins de emotie un beculet din instalatia de Craciun… si lasi deoparte grijile, vrei sa te bucuri de armonia perfecta a sarbatorilor. Iti imaginezi cum va fi, dar ajungi la tabloul cu un grup beat care nici macar nu mai stie ce anume sarbatoreste… sau poate iti vine in minte articolul din ziar care anunta cum s-a electrocutata un om datorita acestei chestii.
Exemplele pot continua pana la un numar aproape de infinit. Ti-as putea nota suficiente motive pentru care sa ma detesti ca pe un critic locvace sau sa ma idolatrizezi ca pe magicianul cel bun.
Ideea este ca… nu stiu care este ideea. Doar observ ca incep sa ma contrazic si descopar din nou razboiul sacaitor care este invelit in prea mult fum, asa incat nu ma pot orienta.
Intrebarea mea ar fi: Sa te chinui singur si sa incerci sa lupti cu totul sau sa te supui constient fiind ca nu esti unicul care ar vrea sa se razvrateasca, dar ca nu veti fi vreodata laolalta?
Raspuns: FA DE TOATE!

Din intrebare in intrebare

Cand privesti o minune , fie ea de orice natura, ce instructiuni folosesti pentru a o intelege? Dupa ce te ghidezi pentru a o aprecia?
Viata ne surprinde de multe ori prin miscari ondulate si relaxante… favorabile. Dar alteori ne dezamageste prin complexitatea ei. Oare putem trata viata ca pe o fiinta cu mai multe personalitati ce controleaza irevocabil toate intelesurile? Sau poate viata o facem noi? Am gasit printre citatele salvate intr-un document urmatoarea intrebare pe care o gasesc acaparanta: “Te-ai intrebat vreodata daca noi facem momentele din viata noastra sau momentele din viata noastra ne fac pe noi? “. Gandindu-ma am ajuns la afirmatia ca in spatele oricarui lucru marunt se afla o bucurie… deducerea mea ar fi ca bucuria ascunde lucruri marunte. Dar priveste cat de tragic suna bucuria evaluate ca un lucru marunt… cand spunem tristete cu siguranta ne va rezulta din ceva grandios: “s-a intamplat ceva grav” spunem noi. Apreciem atat de putin bucuria si lasam orice lucru MARUNT sa ne aduca suferinta. Se pare ca ne incanta mai mult cautarea fericirii decat savurarea ei.
Iar atunci cand nu avem chef ne axam pe “nimic”. Insa reamintindu-mi lectiile studiate la scoala ma ciocnesc de ipoteza ca totul in aceasta lume este intr-o continua agitatie executata de molecule, particule etc. Deci NIMICUL NU EXISTA!
Si ajung sa aberez: Este ceva concret in aceasta lume? Un adevar ce nu mai poate fi reexaminat si descusut? Caci de prea multe ori ma trezesc bantuita de o intrebare care ma conduce la alta si alta si alta… Nimic nou, nimic vechi; pare ca totul este aici de la inceput(care este acela nu stiu) si inca asteapta sa fie deslusit.
Totusi am fost invatata ca un lucru il declanseaza pe altul, dar nu stiu de ce mi se pare ca ele sunt aici mereu si interactioneaza incontrolabil uneori.
Viata este precum un derdelus… aluneci indiferent ca vrei sau nu. Deseori dai cu piciorul in el, te saturi si vrei sa spargi gheata asta care te imobilizeaza in aria ei rece. Chiar daca este intr-un sens bun sau rau… bucatile ce se pierd sunt diverse dimensiuni care se evapora din noi si lasa… nu urme, ci gropi care nu vor mai dobandi vreodata volumul initial. Oamenii sunt finite suficient de complexe astfel incat sa nu se cunoasca nici ei insisi complet. Este uimitor cate stari pot reproduce. Eu cred ca ei sunt de toate omogenizate si se folosesc de ce au nevoie. Da… oamenii incearca,dar de cate ori reusesc?
Sfatul meu: VISEAZA SI LIMITEAZA!