Andra Scarlett

Andra Scarlett

joi, 9 decembrie 2010

Te astept

“ Te astept! “ ii spuse el zambind, iar ea nici nu clipi. Se desprinse de conversatia acum implinita si spera de la radacini pana in invelisul inimii sale ca este adevarat.
Cine era el? Un acel ceva de care ea nu se putea indeparta; singurul locuitor intalnit in lumea sa haotica. Nu era un vis, nici o tentativa de dorinta... intruchipa doar gandurile ei. Era cursul ideilor sale intalnite intr-un trup placut. Era acel dialog fluid de care nu te mai saturi.
Cine era ea? Era aparent o iluzie. Era ca si cum el ar fi vorbit cu sine. Era acea intelegere si dulceata de negasit pentru el. Era acea forma bleaga a unui vis complicat. Era o simpatica aiureala de copil cu mentalitatea unui adult covarsit.
Ce semnifica aceste “te astept” ? Tot ceea ce ei doi puteau forma impreuna. Orice nascocire, orice se putea realiza decat cu sprijin. Insemna o iubire... un punct comun care exploda in mii se bucurii, doua impliniri umane, omogenizarea unui amestec ce parea ca promite decat arsuri. Insemna un inceput pentru ceea ce nu avea imaginat un sfarsit.
Si se trezira amandoi, iar acel “te astept” se retrase. Insa a ramas mereu acolo si vegheaza promitator.

Repros

Tu esti precum un felinar in ceata: te observ usor, insa te descifrez cu greu. Si de ce esti asa o mare dezordine? De ce nu taci? De ce nu pleci?
Constant… cand ma ascund de mine, te gasesc de tine. Si ce visezi tu sa uit eu mai exact ? Momentele in care ma surprindeai placut sau poate cele in care te ridicai impotriva mea pentru ca aveam ambitia de a te contrazice? De parca singurul mod in care ai fi putut supravietui era cladit pe propriile conceptii, ireprosabile si de neinteles de ceilalti muritori banali. Te rog, limiteaza-te la stadiul de vis, eu nu sunt nicio zana fugita din paradis sa-ti indeplineasca dorintele. Te atrage felul meu zbuciumat de a fi, dar te innebuneste agitatia apusa peste firea ta.
Notoriu... vrei o furtuna sau o briza? Pentru ca doar un vant tomnatic eu nu pot fi.
Nu ma vrei, nu ma pierzi... Doar duci o lupta cu tine pentru mine. Scuza-ma, dar nu cred ca am inscriptionat pe nicio parte a corpului “De manevrat dupa bunul plac”. Daca macar ai incerca sa ma echilibrezi, sa ma vezi complet... sa atingi mai suav chitara asta neacordata. Nu remarci tu oare ca pot avea un gust schimbator? Cat de usor crezi ca este sa-ti fie mereu personalitatea hartuita? E ca si cum nici tu, din atata lumea nu accepti o piatra neslefuita sub forma de sculptura.
Nu vreau sa fiu o piesa pe care sa nu stii unde sa o plasezi, nici intregul puzzel. Vreau doar sa insemn o bucata indispensabila din prezentul tau.