Andra Scarlett

Andra Scarlett

miercuri, 13 octombrie 2010

Zambete la pachet

M-am plasat in coltul autobuzului precum o prezenta fantomatica. Ma delectam inexpresiv cu rimele grele din baladele castilor. M-am cutremurat la atingerea barilor frivole si mi-am fixat tinta: un beculet deasupra usilor care-si exprima nemultumirea prin rasfrangeri agitate de lumina rubinie. O silueta masculina imi acopera obiectul vizual si-mi zdrobeste ultima sutime din rabdare. Urmeaza un act impulsiv: mapa mea in spatele lui. Ii arunc un “ Scuze! ” de parca mi-as vinde tonul vocii pe sume exorbitante, iar el mimeaza un “ Nu-i nimic. “ cu coada ochilor. Apoi, brusc se intoarce cu o miscare robotica. Buzele i se ridica intr-un zambet strengaresc, relatand cuvinte nerostite care ma vrajesc prin lipsa lor de exprimare. Si as prefera sa cred ca nu-mi mai functioneaza corespunzator aparatul auditiv, decat sa le neg prezenta doar din lipsa articularii lor existentiale. Ma subordonez privirii culegatoare de reactii si ma las prinsa in culoarea ochilor sai. Acum chipul meu se joaca in ei si simt de parca m-ar fi asteptat dornic ca si cum as fi un cadou de Craicun. As plastifia acea expresie pentru a o putea savura minutios nelimitat. Ma relaxez acolo, intr-un moment salvat din cursul lui de desfasurare si ma straduiesc sa-l tiparesc alaturi de celelalte file din agenda amintirilor speciale prin simplitatea lor. Nu vreau sa-l arunc in partiturile nefinisate; ma avant sa gandesc ca acest el, va fi fiinta zambitoare care ma va bucura si altadata considerandu-ma o necunoscuta trecatoare. Eu insa il voi retine pentru felul neplanuit, dar eficient in care mi-a estompat nelinistile.
Si daca ne vom regasi reciproc in imaginile placute nascute in autobuz , atunci surasurile noastre vor picta in oxigenul amintirilor, alt tablou pe panza de emotii.

joi, 7 octombrie 2010

"Eu sunt un dezastru, tu esti o belea"

Sunt erodata de amaraciunea neinduplecata si macinata de explicatii lacunare. Ma rostogolesc prin cantece intepatoare si ma pansez cu versuri striate de iubire si durere. Ma ghemuiesc pentru a opri contractarea dorului si pentru a intrerupe asteptarea. Transfuzia de dragoste nu ma transforma cum speram si acest schimb cu omenirea nu mi se mai arata profitabil. Nici natura nu ma ajuta cu fiecare element stabil care imi redescrie scenarii timpurii si-mi implanteaza senzatiile uitate in sanul sau protector. Si daca vantul nu m-ar mangaia ca tine, soarele nu m-ar privi ca atunci si stropii de ploaie nu ar ingana sunete melancolice precum melodia noastra, poate m-as putea acomoda in marginile lumii mele care duce lipsa de tine.
Daca ti-ai asculta pentru cateva momente logica sufletului, m-ai recuprinde in armura bratelor tale si mi-ai demonstra sensul expresiei “Speranta moarte n-are.“ .Dar tu nu esti precum in filmele romantice: ingerul meu; tu esti demonul meu!
Spre final ma amplasez aproape de sfarsitul idilei cu necunoscutul si visul, realizand ca pasesti marunt si sigur afara din cursul simturilor mele, a variatiei de sperante.
“Eu sunt un dezastru, tu esti o belea.” Poate reprezentam unul pentru altul un rau necesar. Insa mi-as distruge inima fara tine, nu pentru tine!

Raspunsuri neauzite III

-Unde esti?
-In inima ta.
-Cum ai ajuns acolo?
-Prin cateva fraze si un zambet.
-Si ce cauti?
-Protectie, afectiune.
-Ai gasit ?
-Nu. Doar iubire.
-Si nu esti multumita?
-Ma depaseste.
-Te vei obisnui. Ramai acolo!
-Asa sper. Multumesc!
(Baiatul intreaba fata)

duminică, 3 octombrie 2010

Metamorfoza incompleta

De prea multe ori ma regasesc vorbind cu propria persoana, simtind ca doar eu ma pot intelege. Dar ce greu atunci cand ajungi ingropat in avalansa de intrebari la care nimeni nu iti poate raspunde. Ce trist sa trebuiasca sa-ti ascunzi sufletul. Si totusi, imi prefer zgarda principiilor mele... asa ca zac descompusa in tot ceea ce fac, ce detin, ce exprim. Si nu ma grabesc, prefer sa ma retin pana cand ma voi descoperi. Si nu vreau doar sa supravietuiesc, VREAU SA TRAIESC. Salasluiesc in varful prezentului, nu inaintez spre viitor, nici nu ma holbez la trecut. Ma construiesc cu grija, tiptil si astept sa infloresc. Si vreau sa exist in nenumarate modele si interpretari. Pentru fiecare el, pentru fiecare ea care crede ca ma diseca. Sunt transparenta precum un cristal si ma reflect precum o raza, dar nimeni nu ma priveste din acelasi unghi. Trebuie sa te incumeti sa privesti si in spatele oglinzii, pentru a examina complet praful ce-o acopera evitand alte dezastre.