Andra Scarlett

Andra Scarlett

miercuri, 30 iunie 2010

Focul tau, apa mea

Il priveam ca pe o naluca printre betoane, fara sa ma clintesc de pe acea crestatura a trotuarului. Ma balansam precum un copilas pe acea bucla de ciment inainte ca el sa-mi intretaie cursul ochilor. Si am ramas asa, precum o bucata de mobila: fara grai, fara suflare, fara niciun simt uman. Dar aceasta stare de nestare nu a persistat decat pentru cateva secunde, caci am eliberat acorduri de ras succesive si inexplicabile. Nu le puteam modera avansul si nici nu cred ca-mi doream cu adevarat. Apoi mi se parea ca muschii picioarelor sunt din gelatina si urma sa ma prabusesc. Mi-am pierdut pentru un moment echilibrul, dar el nu a observat dat fiind ca asa ceva este regular la mine. El se apropia, pasind agale, dar mie mi se parea ca inainteaza incet de afurisit. Si buzele-mi cereau sa valseze cu ale sale. Prin urmare m-am indreptat si eu spre el si din trei salturi am aterizat in fata lui... sau mai corect descris, in bratele lui. M-am retinut din dorinta de a-i captura buzele, insa trebuia sa ma pansez cu ceva. Asa ca m-am alinta cu stransoarea lui dragastoasa. Atunci a fost clipa in care nimic nu a mai contat, in care m-am pierdut in aer; speram sa prindem radacini, dar ma multumeam savurandu-i materia. Chiar daca stiam ca scopul intalnirii era sa ma certe, sa-mi tachineze orgoliul si ar fi vrut sa urle incat leii sa creada ca s-a convocat o intalnire a fiarelor, stiam ca era acolo pentru mine. Iar in ecuatia iubirii mele era suficient. Si totusi, il inabusam total, ii simteam furia evaporandu-se precum apa fiarta. Au existat si momente in care eu eram apa sa si el focul meu, nu invers, dar astea sunt alte ite, alte randuri de agenda nescrise.

Sustine-ma, te rog!

Adanceste-ti ochii intr-ai mei si spune-mi daca depistezi urmele acelor fapte pe care le-ai zarit si tu candva. Pentru ca indiferent de distanta, imprejurari, balansurile timpului, mereu exista acel ceva care ne uneste, acele semne rasfrante care ne leaga firele dincolo de simturile noastre umane... pentru ca privim acelasi cer in fiecare moment. Ajuta-ma sa nu mai cunosc realitatea prin prisma lacrimilor mele, ci clarificandu-mi gandurile tale pentru a te putea vedea de aproape, complet.
Dezbraca-te, te rog, de ironiile cu care intepi lumea si dezveleste-mi incet latura ta protectoare. Nu accelera in cursa cu atitudinea mea dezinteresata, ci franeaza daca visele ma inving din nou, reliefandu-ti prin mine/ pentru mine rabdarea pentru a ma invata talcul luptei cu speranta incomensurabila.
Invata-ma sa palpez destinul la adevarata lui semnificatie si inlatura-mi preafericitele iluzii. Traduce-mi tainele supravietuirii si eu ti le voi descifra pe cele ale convietuirii.
Insamanteaza-mi stabilitatea, ingradindu-mi speranta, lasand-o sa avanseze pana la cote limitate. Fii-mi paznic al imaginatiei si reflecta-mi sclipirea din ochi spre ceva productiv. Nu ma lasa sa zbor, nu ma lasa sa cad, mentine-ma la o altitudine favorabila si eu te voi sustine mereu. Pe cuvant de promisiune!

miercuri, 23 iunie 2010

Cocon

Adauga-mi numele pe lista criminalilor
Aseara am oprit un fluture sa zboare.
Ma privea din departare
Si se intreba:
Ea va fi cea care imi va taia avantul, oare?
I-am cules din aripi culoare
Si-am imbinat cu indemanare
Pana am ajuns la un amestec oarecare
Fara sa ma intreb daca-l doare.

Reprezenta un proiesct nefinalizat,
De Dumnezeu creat,
De nimeni aparat,
De familie indepartat,
De gravitatie ignorat,
De mine asasinat.

Raspunsuri neauzite ΙΙ

-Cat ma iubesti?
-Niciodata suficient.
-Se intampla uneori sa nu-mi raspunzi... de ce?
-Pentru ca n-as vrea sa irosesc timpul pe care il dedic jocului cu chipul tau.
-Dar esti rece, sunt rece atunci cand ma privesti fara sa-mi schitezi dragostea. Nu vreau sa ma tratezi precum un obiect de expozitie.
-Esti singura ce merita admirata in aceasta prezentare de fiinte oarecare.
-Si cum ramane cu ce vreau eu?
-Daca ma vrei pe mine, nu mai este nevoie sa ceri. Daca visezi la altceva, pe mine oricum mereu ma vei avea.
-Imi doresc sa nu mai vezi prin mine, ci sa ma vezi pe MINE. Cer prea mult?
-Nu ti-as putea spune vreodata ca imi ceri prea mult, insa figura ta imi este la fel de fugara precum persoana ta. Nu privesc prin tine. Te urmaresc pe TINE. Ma pierd in decor pentru ca te regasesc in florile pe care le preferi, norii pe care ii pretuiesti, lucrurile si locurile despre care imi vorbesti. Tu esti tot ce ai trait, tot ce ai grait, tu esti totul pentru mine.

duminică, 6 iunie 2010

Lupta de orgolii

Inainte ma consideram norocoasa datorita faptului ca asemenea senzatii de deziluzie nu ma atacasera decat printre randurile cartilor; ca lacrimile mancate de perna nu-mi izbucnisera decat la auzul propriilor cuvinte recitand durerea scrisa de autori mai mult sau mai putin recunoscuti. Eram teribil de tentata sa cunosc orice sentiment care putea fi experimentat si n-am remarcat ca ma aflam atat de aproape de rapa. Ma leganam pe marginea-i fragila si nu i-am inteles adjectivul pana cand nu am mai simtit acelasi strat sub talpi; pana nu am privit in sus si am realizat cat de deasupra si in siguranta ma cladisem.
Am cunoscut lupta de orgolii, de capricii; ne loveam coarne-n coarne, cap in cap sau aripi in aripi. Nestavilita dorinta de a-l domina... pentru ca daca nu se supunea vointei mele, atunci urma sa se plece in fata ei. Nu trebuia sa depuna efortul sa-mi inchine pretexte, nici macar sa le faureasca. Si da, cuvintele sale ma ajungeau, ma juleau; dar folosind principiul bumerangului le trimiteam spre el amplificandu-le durerea cu cea mai mare deceptie: aceea ca m-a atacat.
Acum prefeam sa cred ca nu-mi vorbea pentru ca nu ma gasea printre umbrele albe ale trecutului. Ele erau inca prezente intre noi doi precum un voal opac, ale carui fibre mai degraba ne-ar fi atacat decat sa ne ingaduie sa ne zarim. Si ma straduiam sa-mi imblanzesc orgoliul pentru a dezintegra carpa care ne indeparta incet. Dar chiar daca as fi dedicat fiecare rasuflare acestui scop, tot nu as fi cedat.
Cine este el? Inca un nume pe lista de dezamagiri, un esec al Creatorului, un manunchi de vise intr-o carapace de dezastre. Cine sunt eu? Cea care si-a valorificat naivitatea si s-a strecurat prin scutul sau, apoi a fost silita sa supravietuiasca acolo. Ne-am ciocnit visele si s-a produs lava care mi-a devastat inima. Iar in final... a fortificat carapacea.