Andra Scarlett

Andra Scarlett

joi, 9 decembrie 2010

Te astept

“ Te astept! “ ii spuse el zambind, iar ea nici nu clipi. Se desprinse de conversatia acum implinita si spera de la radacini pana in invelisul inimii sale ca este adevarat.
Cine era el? Un acel ceva de care ea nu se putea indeparta; singurul locuitor intalnit in lumea sa haotica. Nu era un vis, nici o tentativa de dorinta... intruchipa doar gandurile ei. Era cursul ideilor sale intalnite intr-un trup placut. Era acel dialog fluid de care nu te mai saturi.
Cine era ea? Era aparent o iluzie. Era ca si cum el ar fi vorbit cu sine. Era acea intelegere si dulceata de negasit pentru el. Era acea forma bleaga a unui vis complicat. Era o simpatica aiureala de copil cu mentalitatea unui adult covarsit.
Ce semnifica aceste “te astept” ? Tot ceea ce ei doi puteau forma impreuna. Orice nascocire, orice se putea realiza decat cu sprijin. Insemna o iubire... un punct comun care exploda in mii se bucurii, doua impliniri umane, omogenizarea unui amestec ce parea ca promite decat arsuri. Insemna un inceput pentru ceea ce nu avea imaginat un sfarsit.
Si se trezira amandoi, iar acel “te astept” se retrase. Insa a ramas mereu acolo si vegheaza promitator.

Repros

Tu esti precum un felinar in ceata: te observ usor, insa te descifrez cu greu. Si de ce esti asa o mare dezordine? De ce nu taci? De ce nu pleci?
Constant… cand ma ascund de mine, te gasesc de tine. Si ce visezi tu sa uit eu mai exact ? Momentele in care ma surprindeai placut sau poate cele in care te ridicai impotriva mea pentru ca aveam ambitia de a te contrazice? De parca singurul mod in care ai fi putut supravietui era cladit pe propriile conceptii, ireprosabile si de neinteles de ceilalti muritori banali. Te rog, limiteaza-te la stadiul de vis, eu nu sunt nicio zana fugita din paradis sa-ti indeplineasca dorintele. Te atrage felul meu zbuciumat de a fi, dar te innebuneste agitatia apusa peste firea ta.
Notoriu... vrei o furtuna sau o briza? Pentru ca doar un vant tomnatic eu nu pot fi.
Nu ma vrei, nu ma pierzi... Doar duci o lupta cu tine pentru mine. Scuza-ma, dar nu cred ca am inscriptionat pe nicio parte a corpului “De manevrat dupa bunul plac”. Daca macar ai incerca sa ma echilibrezi, sa ma vezi complet... sa atingi mai suav chitara asta neacordata. Nu remarci tu oare ca pot avea un gust schimbator? Cat de usor crezi ca este sa-ti fie mereu personalitatea hartuita? E ca si cum nici tu, din atata lumea nu accepti o piatra neslefuita sub forma de sculptura.
Nu vreau sa fiu o piesa pe care sa nu stii unde sa o plasezi, nici intregul puzzel. Vreau doar sa insemn o bucata indispensabila din prezentul tau.

luni, 29 noiembrie 2010

As fi vrut

As fi vrut sa nu te schimbi niciodata,
Sa ramai aici, cu mine
Pe acelasi fir neintinat de viata.
Sa nu ne pecetluiasca nimeni pasii,
Ca drumul nostru sa nu fie descoperit.

As fi vrut sa uitam impreuna de clipele din jur,
Sa ne ferim de cerneala lumii.
Sa nu suspinam decat cu ploaia;
Sa zambim... la nesfrasit sa suradem.

As fi vrut sa te gasesc mereu aproape,
Indiferent de timp.
Sa cutreieri al meu trup si chip
Cu ochi zglobi si maini timide.

As fi vrut sa ne omogenizam amarul
Si sa-l facem fericire.
Sa te caut in lume unoeri
Fara sa te gasesc...
Pentru ca tu ai fi deja langa mine.

As fi vrut sa ma opresc din a te privi
Si tu asemeni mie.
As fi vrut sa-mi fie dor de tine.

In timp am vrut atat de multe si diferite
Incat ne-am transformat de tot.
Acum... acum as vrea sa nu fi vrut nimic.
Doar sa te fi iubit.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Mai bine nu intreba

Nu vreau sa te zaresc in zare,
ci aici, in ale mele unghiuri temporare.
Nu ma feresc sa te impusc cu vorbe fara alint,
Nu am nici macar politetea sa ma prezint.
Sunt un gand razvratit, aruncat;
Sunt lacrima in care se afla un pacat;
Sunt o imbratisare desfasurata fara temei;
Sunt acel tu si acel ea si acel el,
consolidat in acest eu.
Nu am regula sau curs de fel.
Sunt ce nu voi fi mereu.
Si acum ca te-am gasit,
nu veau sufletul tau palit,
ci doar un suras rapid
ca sa nu te uit subit.

Filosofeala

Esenta unei arome binefacatoare nu este aceea care se simte indata ce ai imbratisat dragostea. Ci rezultatul insusit dupa o perioada in care ai criticat-o in orice vestimentatie a ei.
Sa gasesc aceasta esenta nu face parte din lista avanturilor mele. Dragostea limpede este cea care nu se cere, nu se cauta... pur si simplu intersecteaza intamplator doua suflete.
Sa pot sa privesc prin ochii tai si sa te regasesc in mine, este o aptitudine debordanta. Sa pot sa iubesc prin sufletul tau si daca tu te stingi, ma sting si eu este o rima asurzitoare, sacaitoare pentru un suflet care nu si-a dobandit inca toate gradele. In ciuda faptului ca am trait tot ce am vrut, problema este ca nu mereu in viata reala.
Am aratat constant o slabiciune pentru caracterele puternice, cu sensibilitatile strangulate si schiopatande atunci cand sunt lasate sa respire. Insa piedica mea a fost si este ca nu stiu codul de acces pentru a ma prelua un operator al sufletului vecin.
Pentru ce sa ma lupt cu o soarta care nu vrea sa avansez mai iute? Ca sa ma azvarle prin suturi? Pentru ce sa ma luminez mai curand? Ca sa pierd savoarea intunecimii? Pentru ce sa observ toate ce ma pandesc? Ca sa aflu raspunsuri sfasietoare? Nu omite ca adevarul doare pe moment, insa pe viitor te stimuleaza spre mai bine. Dar prezentul conteaza. Un viitor care-si are temelia in trecut este cea mai frivola conditie a vietii. Amintirile dau mereu buzna, insa nu tot timpul pentru a deschide ceva nou.
Mizez pe premisa ca viata fiecaruia dintre noi este un vis, insa ajung la concluzia ca nu se stie visul cui.
N-am reusit sa ma prind de un curs stabil, dar nici nu ma gasesc intr-o continua alergare. Pista mea este calcata de mersul domol al pasilor inca tematori.
Nu sunt capabila sa tes un text artificios, uneori as vrea sa ma indrept spre ceva burlesc doar din dorinta de a exprima destul de clar ca nu poftesc sa ma imbatranesc!

luni, 1 noiembrie 2010

Plutind in suferinta

Intr-o seara… intr-o seara atat de intunecata incat decat stalpii de lumina ghidau mersul autobuzului...cercetam riguros tristetea care se manifesta in fiecare parte a chipului sau masculin cioplit incomplet: schingiuindu-i sprancenele intr-o incruntare clasica, revarsandu-i pleoapele peste fereastra catre lumina, vanturandu-i genele in clipiri necontrolate, inclestandu-i dintii si contractandu-i pometii in forme rectangulare. Insa privirea sa nu conducea mai departe de geamurile prafuite si scrijelite cu nume,nu realiza nicio tranzitie.El era prezent in marginirea timpului tuturor, cea aspra si nedorita, deci durerea era constanta. Tremuram la exterior din cauza rotilor care cadeau in capcana gropilor din asfalt si in interior datorita chinului lui. Nu fi trist, suflete! Bucura-te de simplitatea durerii de azi. Oare nu stii tu sau abia acum ai invatat ca dorintele nu se implinesc ? Ca daca ele s-ar materializa niciunul din noi nu ar fi aici contemplandu-ne reciproc starea. Nu plange pentru omagierea raului de azi, viata merge inainte pentru a infrunta adevaruri cu mult mai crude. Insenineaza noaptea asta cu o stralucire a ratiunii si planteaz-o acolo sus, pentru a fi zarita si urmata de orice naluca a sufletelor abandonate in mizeria lor. Trimite un semnal “ si mie mi se intampla “ si stimuleaza initierea unei iluminari universale. Inlantuieste-ti amarul si dizolva-l in lacrimile mele care te urmaresc. Minimieaza aciditatea realitatii napastuite asupra ta. Nu ma lasa sa-ti mai trazes cu privirea liniile parerilor mele de rau... Salveaza-ma de ganduri nefaste, ca sa te salvez si eu de ele. Transforma reciprocitatea milei in una a ajutorului consolidarii de sine. Haide sa fim termenii unei ecuatii cu o singura solutie!

miercuri, 13 octombrie 2010

Zambete la pachet

M-am plasat in coltul autobuzului precum o prezenta fantomatica. Ma delectam inexpresiv cu rimele grele din baladele castilor. M-am cutremurat la atingerea barilor frivole si mi-am fixat tinta: un beculet deasupra usilor care-si exprima nemultumirea prin rasfrangeri agitate de lumina rubinie. O silueta masculina imi acopera obiectul vizual si-mi zdrobeste ultima sutime din rabdare. Urmeaza un act impulsiv: mapa mea in spatele lui. Ii arunc un “ Scuze! ” de parca mi-as vinde tonul vocii pe sume exorbitante, iar el mimeaza un “ Nu-i nimic. “ cu coada ochilor. Apoi, brusc se intoarce cu o miscare robotica. Buzele i se ridica intr-un zambet strengaresc, relatand cuvinte nerostite care ma vrajesc prin lipsa lor de exprimare. Si as prefera sa cred ca nu-mi mai functioneaza corespunzator aparatul auditiv, decat sa le neg prezenta doar din lipsa articularii lor existentiale. Ma subordonez privirii culegatoare de reactii si ma las prinsa in culoarea ochilor sai. Acum chipul meu se joaca in ei si simt de parca m-ar fi asteptat dornic ca si cum as fi un cadou de Craicun. As plastifia acea expresie pentru a o putea savura minutios nelimitat. Ma relaxez acolo, intr-un moment salvat din cursul lui de desfasurare si ma straduiesc sa-l tiparesc alaturi de celelalte file din agenda amintirilor speciale prin simplitatea lor. Nu vreau sa-l arunc in partiturile nefinisate; ma avant sa gandesc ca acest el, va fi fiinta zambitoare care ma va bucura si altadata considerandu-ma o necunoscuta trecatoare. Eu insa il voi retine pentru felul neplanuit, dar eficient in care mi-a estompat nelinistile.
Si daca ne vom regasi reciproc in imaginile placute nascute in autobuz , atunci surasurile noastre vor picta in oxigenul amintirilor, alt tablou pe panza de emotii.

joi, 7 octombrie 2010

"Eu sunt un dezastru, tu esti o belea"

Sunt erodata de amaraciunea neinduplecata si macinata de explicatii lacunare. Ma rostogolesc prin cantece intepatoare si ma pansez cu versuri striate de iubire si durere. Ma ghemuiesc pentru a opri contractarea dorului si pentru a intrerupe asteptarea. Transfuzia de dragoste nu ma transforma cum speram si acest schimb cu omenirea nu mi se mai arata profitabil. Nici natura nu ma ajuta cu fiecare element stabil care imi redescrie scenarii timpurii si-mi implanteaza senzatiile uitate in sanul sau protector. Si daca vantul nu m-ar mangaia ca tine, soarele nu m-ar privi ca atunci si stropii de ploaie nu ar ingana sunete melancolice precum melodia noastra, poate m-as putea acomoda in marginile lumii mele care duce lipsa de tine.
Daca ti-ai asculta pentru cateva momente logica sufletului, m-ai recuprinde in armura bratelor tale si mi-ai demonstra sensul expresiei “Speranta moarte n-are.“ .Dar tu nu esti precum in filmele romantice: ingerul meu; tu esti demonul meu!
Spre final ma amplasez aproape de sfarsitul idilei cu necunoscutul si visul, realizand ca pasesti marunt si sigur afara din cursul simturilor mele, a variatiei de sperante.
“Eu sunt un dezastru, tu esti o belea.” Poate reprezentam unul pentru altul un rau necesar. Insa mi-as distruge inima fara tine, nu pentru tine!

Raspunsuri neauzite III

-Unde esti?
-In inima ta.
-Cum ai ajuns acolo?
-Prin cateva fraze si un zambet.
-Si ce cauti?
-Protectie, afectiune.
-Ai gasit ?
-Nu. Doar iubire.
-Si nu esti multumita?
-Ma depaseste.
-Te vei obisnui. Ramai acolo!
-Asa sper. Multumesc!
(Baiatul intreaba fata)

duminică, 3 octombrie 2010

Metamorfoza incompleta

De prea multe ori ma regasesc vorbind cu propria persoana, simtind ca doar eu ma pot intelege. Dar ce greu atunci cand ajungi ingropat in avalansa de intrebari la care nimeni nu iti poate raspunde. Ce trist sa trebuiasca sa-ti ascunzi sufletul. Si totusi, imi prefer zgarda principiilor mele... asa ca zac descompusa in tot ceea ce fac, ce detin, ce exprim. Si nu ma grabesc, prefer sa ma retin pana cand ma voi descoperi. Si nu vreau doar sa supravietuiesc, VREAU SA TRAIESC. Salasluiesc in varful prezentului, nu inaintez spre viitor, nici nu ma holbez la trecut. Ma construiesc cu grija, tiptil si astept sa infloresc. Si vreau sa exist in nenumarate modele si interpretari. Pentru fiecare el, pentru fiecare ea care crede ca ma diseca. Sunt transparenta precum un cristal si ma reflect precum o raza, dar nimeni nu ma priveste din acelasi unghi. Trebuie sa te incumeti sa privesti si in spatele oglinzii, pentru a examina complet praful ce-o acopera evitand alte dezastre.

marți, 21 septembrie 2010

8 sanse s-au DUS

Inima pe care tu o frangi, cineva o consoleaza.
Trupul pe care tu il ranesti, cineva il mangaie.
Privirea pe care tu o ingheti, cinvea o indulceste.
Cuvintele pe care tu le ataci, cineva le primeste.
Dorinta pe care tu o inabusesti, cineva o va accelera.
Bratele pe care tu le indepartezi, cineva le va prinde.
Dragostea pe care tu o respingi, cineva si-o doreste.
Daca tu o parasesti, cineva o va castiga.

Depaseste sangele daca poti

Ma dezgusta lumea in care traiesc si mi-e groaza sa ma gandesc, pe spatele cui a fost construita cladirea in care locuiesc, sangele cui a fost miseleste varsat pentru a asambla patul pe care ma odihnesc.
Privesc fugitiv suflete reci, cenusii, fara urme ale constiintei, fara nuantele virtutilor si conturul caracterului. Acumulez mila pentru starea lor atunci cand vor avansa spre cealalta lume fara a lasa nimic in urma, fara sa fi presarat o cantitate minuscula din ceea ce reprezentau asupra presupuselor persoane dragi. Pentru ca ne vom reintalni cu totii intr-un candva neprogramat, intr-un undeva nelocalizat si ne vom continua legaturile sadite in aceasta existenta.
In urma lucrurilor pentru care ochii mi-au sangerat, urechile mi-au amortit, iar mintea m-a inversunat am elevat o statistica despre ceea ce influenteaza, in general, gandurile oamenilor: 80% banii, 5% inteligenta, 5% frumusetea si 10% iubirea.
Si precum de fiecare data cand analizez minutios aspectele vietii, ma golesc de himere si ma dezamagesc de realitate. Ma gandesc ca voi fugi, in timp, de toate astea. Dar ma opresc vazand cum sangele va curge mereu, intinand orice loc in care eu voi spera ca voi ajunge.

vineri, 20 august 2010

Opinie despre "ea" cea "eu"

Si multi se intrebau in spatele suvitelor sale, de ce capruii dulci nu i se mai dilatau in nuante calde, in valuri blande de imbratisari. Cum si-au pierdut tonurile expresive in monotonia racelii, a frivolitatii. Oare sufletul sau nu mai accelereaza pe plaiurile visarii? Oare nalucile fericirii nu-i mai ingana inainte ca pleoapele sa-i sigileze simturile? Sau poate chiar ele, pleoapele, sunt responsabile de privirea distrata, neghidatata, orientate mereu spre cer fara un punct de sprijin… doar balansandu-se de la un semn de miscare la altul, fara ca niciunul sa fie capabil sa-I captiveze atentia. Poate pleoapele nu o mai protejeaza suficient. Inainte, o clipire fugara era de ajuns pentru a escalada de la o intamplare la alta. Nu ramaneau cicatrici, fraze neterminate, gesture bruscate, imagini perforate. Acum clipeste doar atunci cand pleaca, precum o ezitare. Insa nu o opreste, este doar un mic tic al amintirilor care incearca sa o salveze de pierderea ei totala in zare. Doar dispare, lasand urme numeroase si adanci, scrijelindu-le cu putere in inimile celorlalti. Dispare dezinteresata si total neafectata de golurile dezamagitoare pe care le lasa in urma. Golurile altadata fiind pline de tot ceea ce reprezinta ea. Si cred ca intentionat se implanteaza atat de profound si tot intentionat ciuruieste apoi totul. Pentru ca durerea sa fie completa, fara alta cale de scapare decat pierderea amintirilor cu fiinta sa pe vecie. Dar cine poate izbuti o asemenea provocare, cand numai simpla ei privire captusita cu piese de nepatruns, tulbure de la amestecul bizar de ganduri, trairi, idei, sentimente, iti insamanteaza o dorinta navalnica de a i-o descifra?
Si acea ea devin eu; fara gene nastrusnice care mimeaza bataile inimii, fara sclipire incurajatoare in ochi, fara gesture tandre spontane si nemeritate, fara firele de par zglobii protectoare a tuturor obrajilor umezi, fara ganduri inutile in directia altora, fara niciun punct scapat din multitudinea de puncte naïve care ma defineau.
Spun doar: ENUMARA-MI PE O COAJA DE PORTOCALA, MOTIVE PENTRU CARE AR TREBUI SA MA RETIN DE LA ACTIUNI IMORALE IN ACEASTA LUME PLINA DE DEPRAVARE.

sâmbătă, 14 august 2010

Iubirea

“ Iubirea este imbatatoare, dar betia ei trece. “

O adiere pierduta mi-a adus cu ea vorbele: “Iubirea adevarata nu moare niciodata.”. Eu nici nu m-am sinchisit sa le analizez indelung, ci le-am respins indata. Dar acum, amintindu-mi-le, manifest o dorinta de a le ataca… iubirea nu moare, dar isi pierde savoarea imbatatoare, prospetimea, aroma diferita de la o fiinta la alta. Iubirea este capricioasa, trebuie rasfatata… trebuie sa-i daruim incontinuu tot ce ar multumi-o, ar mentine-o, dar astfel isi pierde puritatea… se transforma, se uzeaza si ne copleseste.
Desi se spune ca iubirea-i cea mai frumoasa traire, ea este si cel mai de temut dusman. Te arde incalzindu-te incontinuu, te domina facandu-te sa pierzi controlul asupra ta, te impulsioneaza spre orice actiune necugetata in numele ei, te conduce dupa bunul plac infulentat in majoritate de persoana iubita, te schimba temporar sau pentru eternitate, distrugand si remodeland idei, principii, convingeri… si apoi nu te mai poti invinui decat pe tine pentru ca nu te-ai infranat la timp.
Iubirea nu este o fiinta… este cea mai inversunata afectiune, cea mai puternica automutilare sufleteasca, cea mai apriga boala a mintii.
IUBIREA ESTE ATUNCI CAND NU-TI MAI APARTI.

Jocul cu "R"

Ma indrept prin caldura doboratoare spre destinatia obligatorie si ma gandesc ca in acest moment pot afirma cu tarie ca lumea asta este de platisc. Si atunci cand spun “lume” nu ma refer la mediul inconjurator in sine, ci la persoanele care il devasteaza. Sunt atat de uzate, commune si prelucrate de orice si orcine are mai multa putere, incat ma intreb daca vor mai ajunge vreodata la structura initiala. Raspuns prompt: NU. Pentru ca nu sunt precum plastilina, aici deja am vorbi de un compliment, de un rang inalt pe care putini il mai pot primi; au ajuns “trimfatori” si fara efort, din pura insensibilitate uzuala(fara suparare) la stadiul de plastic. Acum doar o minune ii va mai putea remodela, ceva incins si hotarat. Dar cine oare s-ar mai osteni sa depuna acest efort? Incercand doar sa-i suporti te simti de parca ai fost de mult secatuit si doar te agiti inutil… sa te avanti sa gandesti ca ai putea sa ii schimbi cumva te transforma direct intr-un visitor. Sa ii infrunti pentru asta… pf… ar fi precum daca ai dori sa te distrugi pe tine. In final te-ai transforma asemenea lor. Arta de a convietui este atat de pretioasa si se pare ca aceste noi masinarii(noi pentru ca sunt mereu intr-un proces de adaptare in functie de ce alta rautate se mai poate face) o manuiesc cu usurinta. De fapt e un joc cu doua reguli clare: rezisti si esti acolo, te razvratesti si esti afara. E un joc dominat de verbele cu “r” : retraiesti fiecare amintire dureroasa, respire pentru ca trebuie, renasti de cate ori cineva cu mai mult “curaj” iti prescrie asta, rezisti la orice sut/ bata/ palma/ branci (sau toate variantele mentionate anterior) de fiecare data, cand o sa-l Reprimesti, reiei tot ce crezi pana cand va fi asa cum ei doresc, reproduci ceea ce ti se impune din unicul motiv deja relatat: pentru ca ti se impune, rezolvi probleme inventate si rescri Replici aruncate aiurea pana cand sunt coerente. Si tot dupa acest model, pana cand nu mai poti indura, dar tot o sa o faci pentru ca… pentru ca suntem toti imobili in jocul cu “R”… buni,rai(inca un motiv pentru denumire), trebuie sa supravietuim.
Brusc, fata imi este asaltata de stropii imprastiata de o fantana arteziana. In urma acestui atac binevenit toate aceste idei s-au imprastiat, eliberandu-ma. Am chicotit spunand incet “Multumesc!” in timp ce ma straduiam sa privesc cerul. Apoi am Revenit la indiferenta mea obisnuita fata de orice mi-ar intrerupe visele infantile.

miercuri, 30 iunie 2010

Focul tau, apa mea

Il priveam ca pe o naluca printre betoane, fara sa ma clintesc de pe acea crestatura a trotuarului. Ma balansam precum un copilas pe acea bucla de ciment inainte ca el sa-mi intretaie cursul ochilor. Si am ramas asa, precum o bucata de mobila: fara grai, fara suflare, fara niciun simt uman. Dar aceasta stare de nestare nu a persistat decat pentru cateva secunde, caci am eliberat acorduri de ras succesive si inexplicabile. Nu le puteam modera avansul si nici nu cred ca-mi doream cu adevarat. Apoi mi se parea ca muschii picioarelor sunt din gelatina si urma sa ma prabusesc. Mi-am pierdut pentru un moment echilibrul, dar el nu a observat dat fiind ca asa ceva este regular la mine. El se apropia, pasind agale, dar mie mi se parea ca inainteaza incet de afurisit. Si buzele-mi cereau sa valseze cu ale sale. Prin urmare m-am indreptat si eu spre el si din trei salturi am aterizat in fata lui... sau mai corect descris, in bratele lui. M-am retinut din dorinta de a-i captura buzele, insa trebuia sa ma pansez cu ceva. Asa ca m-am alinta cu stransoarea lui dragastoasa. Atunci a fost clipa in care nimic nu a mai contat, in care m-am pierdut in aer; speram sa prindem radacini, dar ma multumeam savurandu-i materia. Chiar daca stiam ca scopul intalnirii era sa ma certe, sa-mi tachineze orgoliul si ar fi vrut sa urle incat leii sa creada ca s-a convocat o intalnire a fiarelor, stiam ca era acolo pentru mine. Iar in ecuatia iubirii mele era suficient. Si totusi, il inabusam total, ii simteam furia evaporandu-se precum apa fiarta. Au existat si momente in care eu eram apa sa si el focul meu, nu invers, dar astea sunt alte ite, alte randuri de agenda nescrise.

Sustine-ma, te rog!

Adanceste-ti ochii intr-ai mei si spune-mi daca depistezi urmele acelor fapte pe care le-ai zarit si tu candva. Pentru ca indiferent de distanta, imprejurari, balansurile timpului, mereu exista acel ceva care ne uneste, acele semne rasfrante care ne leaga firele dincolo de simturile noastre umane... pentru ca privim acelasi cer in fiecare moment. Ajuta-ma sa nu mai cunosc realitatea prin prisma lacrimilor mele, ci clarificandu-mi gandurile tale pentru a te putea vedea de aproape, complet.
Dezbraca-te, te rog, de ironiile cu care intepi lumea si dezveleste-mi incet latura ta protectoare. Nu accelera in cursa cu atitudinea mea dezinteresata, ci franeaza daca visele ma inving din nou, reliefandu-ti prin mine/ pentru mine rabdarea pentru a ma invata talcul luptei cu speranta incomensurabila.
Invata-ma sa palpez destinul la adevarata lui semnificatie si inlatura-mi preafericitele iluzii. Traduce-mi tainele supravietuirii si eu ti le voi descifra pe cele ale convietuirii.
Insamanteaza-mi stabilitatea, ingradindu-mi speranta, lasand-o sa avanseze pana la cote limitate. Fii-mi paznic al imaginatiei si reflecta-mi sclipirea din ochi spre ceva productiv. Nu ma lasa sa zbor, nu ma lasa sa cad, mentine-ma la o altitudine favorabila si eu te voi sustine mereu. Pe cuvant de promisiune!

miercuri, 23 iunie 2010

Cocon

Adauga-mi numele pe lista criminalilor
Aseara am oprit un fluture sa zboare.
Ma privea din departare
Si se intreba:
Ea va fi cea care imi va taia avantul, oare?
I-am cules din aripi culoare
Si-am imbinat cu indemanare
Pana am ajuns la un amestec oarecare
Fara sa ma intreb daca-l doare.

Reprezenta un proiesct nefinalizat,
De Dumnezeu creat,
De nimeni aparat,
De familie indepartat,
De gravitatie ignorat,
De mine asasinat.

Raspunsuri neauzite ΙΙ

-Cat ma iubesti?
-Niciodata suficient.
-Se intampla uneori sa nu-mi raspunzi... de ce?
-Pentru ca n-as vrea sa irosesc timpul pe care il dedic jocului cu chipul tau.
-Dar esti rece, sunt rece atunci cand ma privesti fara sa-mi schitezi dragostea. Nu vreau sa ma tratezi precum un obiect de expozitie.
-Esti singura ce merita admirata in aceasta prezentare de fiinte oarecare.
-Si cum ramane cu ce vreau eu?
-Daca ma vrei pe mine, nu mai este nevoie sa ceri. Daca visezi la altceva, pe mine oricum mereu ma vei avea.
-Imi doresc sa nu mai vezi prin mine, ci sa ma vezi pe MINE. Cer prea mult?
-Nu ti-as putea spune vreodata ca imi ceri prea mult, insa figura ta imi este la fel de fugara precum persoana ta. Nu privesc prin tine. Te urmaresc pe TINE. Ma pierd in decor pentru ca te regasesc in florile pe care le preferi, norii pe care ii pretuiesti, lucrurile si locurile despre care imi vorbesti. Tu esti tot ce ai trait, tot ce ai grait, tu esti totul pentru mine.

duminică, 6 iunie 2010

Lupta de orgolii

Inainte ma consideram norocoasa datorita faptului ca asemenea senzatii de deziluzie nu ma atacasera decat printre randurile cartilor; ca lacrimile mancate de perna nu-mi izbucnisera decat la auzul propriilor cuvinte recitand durerea scrisa de autori mai mult sau mai putin recunoscuti. Eram teribil de tentata sa cunosc orice sentiment care putea fi experimentat si n-am remarcat ca ma aflam atat de aproape de rapa. Ma leganam pe marginea-i fragila si nu i-am inteles adjectivul pana cand nu am mai simtit acelasi strat sub talpi; pana nu am privit in sus si am realizat cat de deasupra si in siguranta ma cladisem.
Am cunoscut lupta de orgolii, de capricii; ne loveam coarne-n coarne, cap in cap sau aripi in aripi. Nestavilita dorinta de a-l domina... pentru ca daca nu se supunea vointei mele, atunci urma sa se plece in fata ei. Nu trebuia sa depuna efortul sa-mi inchine pretexte, nici macar sa le faureasca. Si da, cuvintele sale ma ajungeau, ma juleau; dar folosind principiul bumerangului le trimiteam spre el amplificandu-le durerea cu cea mai mare deceptie: aceea ca m-a atacat.
Acum prefeam sa cred ca nu-mi vorbea pentru ca nu ma gasea printre umbrele albe ale trecutului. Ele erau inca prezente intre noi doi precum un voal opac, ale carui fibre mai degraba ne-ar fi atacat decat sa ne ingaduie sa ne zarim. Si ma straduiam sa-mi imblanzesc orgoliul pentru a dezintegra carpa care ne indeparta incet. Dar chiar daca as fi dedicat fiecare rasuflare acestui scop, tot nu as fi cedat.
Cine este el? Inca un nume pe lista de dezamagiri, un esec al Creatorului, un manunchi de vise intr-o carapace de dezastre. Cine sunt eu? Cea care si-a valorificat naivitatea si s-a strecurat prin scutul sau, apoi a fost silita sa supravietuiasca acolo. Ne-am ciocnit visele si s-a produs lava care mi-a devastat inima. Iar in final... a fortificat carapacea.

duminică, 30 mai 2010

Nou viciu

Nu prinsesem niciodata gustul iubirii si aroma dragostei la prima vedere. Nici nu lasam sinapsele neuronilor sa dea crezare acestor lucruri. Dar acum imaginile defilau pe retina, de parca as fi fost un spectator al circului pe care EU il creasem.
Intampinam cu bratele deschise gandul ca atractia pentru cineva de sex opus, din primele secunde cand il zaresc, a devenit un viciu pentru mine; ca evitand alte posibile greseli, am cazut de buna voie in mania indragostitului si o savuram ca pe o inghetata in arsita verii. Imi lasam trupul sa tanjeasca dupa atingerea mainilor care ar putea deveni un tot unitar. Si senzatiile care se absorbeau pana la legatura cu creierul, preluau intr-un final conducerea asupra eului pe care il intruchipez. Din instinct furam priviri, fara sfiala, precum cel mai josnic bandit, care urmareste decat statisfacerea egoului sau. Dar apoi le imbibam privirea cu zambetul meu care avea mai multe fete decat laturile unui poligon. Ma jucam cu atata voiosie, incat daca ma analizai minutios, regaseai nastrusnicia unui copilas. Nu era precum jocul cu focul, deoarece singurul mod in care puteai sa te arzi era sa te proiectezi in viitor alaturi de celalalt. Iar aceasta iluzie presupunea iubire... si iubirea nu pare prevazuta cu ceva rau.
Apoi ma imbracam in eleganta rochiei pe care o formau replicile cuceritoare, dar mergeam desculta pe ghimpii care se nasteau odata ce remarcam ca sunt aceleasi cuvinte uzate. Ranile mi se cicatrizau cu o viteza uluitoare, prin urmare, nu ma lasam domolita de griji. Reuseam cu succes sa-mi indrept atentia asupra unui ALTUL imediat ce TRECUTUL mergea mai departe.
Si brusc apari TU... imi innozi momentele pentru a te regasi in amintiri. Si daca eu eram capul si restul pajura, tu inversezi rolurile lasandu-ma in neputinta in care eu ii adanceam pana acum cateva batai de ceas pe ALTII.

miercuri, 12 mai 2010

Vopsim cuvinte

Credem ca daca vopsim cuvinte obtinem legaturile dorite… pentru ca nu avem curajul sa ne vopsim pe noi pentru a ne multumi. Dorim cuvinte pe care le potrivim in functie de situatie... pentru ca in fiecare zi e ceva cate te enerveaza, ceva care te dezamageste; un gand care te chinuie in fiecare zi... si nu neaparat bun... mai deloc bun. Ne decoloram amarul, donand culoare cuvintelor; le oferim impulsuri pentru a ne imparti nefericirea tuturor. Daca eu iti spun “Am facut un gest nobil. ” , tu ma intepi raspunzandu-mi “Un gest imbecil. “ si daca te intreb “De ce? “ , te motivezi spunandu-mi “Pentru ca sunt sinonime! “ . Si uite asa reactiile cuvintelor continua la nesfarsit.

vineri, 7 mai 2010

Leapsa

Daca eram un anotimp, as fi fost primavara.
Daca eram o luna, as fi fost martie.
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost miercuri.
Daca eram un animal marin, as fi fost o stea de mare.
Daca eram un animal de uscat, as fi fost o pantera neagra.
Daca eram o virtute, as fi fost fidelitatea.
Daca eram o planeta, as fi fost Jupiter.
Daca eram un lichid, as fi fost sirop de cirese.
Daca eram o piatra, as fi fost un rubin.
Daca eram un metal, as fi fost aur alb.
Daca eram o pasare, as fi fost o colibri.
Daca eram o planta, as fi fost o pernettya.
Daca eram o stare a vremii, as fi fost o tornada.
Daca eram un instrument muzical, as fi fost o harpa.
Daca eram o floare, as fi fost o floare de colt.
Daca eram un sentiment, as fi fost emotia.
Daca eram un sunet, as fi fost ''lalala''.
Daca eram un cantec, as fi fost Sad Piano Song 2.
Daca eram un film, as fi fost V from Vendetta.
Daca eram un serial, as fi fost cu prea multe intrigi.
Daca eram un oras, as fi fost Atena.
Daca eram un gust, as fi fost intepator.
Daca eram o aroma, as fi fost suava.
Daca eram un material, as fi fost matase.
Daca eram o culoare, as fi fost purpuriu.
Daca eram o parte a corpului, as fi fost buzele .
Daca eram un drog, as fi fost ecstasy.
Daca eram un accesoriu, as fi fost o bratara.
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost un zambet.
Daca eram un personaj din desenele animate, as fi fost prietena lui Marcelino Pan y Vino.
Daca eram o forma, as fi fost un romb.
Daca eram un numar, as fi fost 5.
Daca eram o haina, as fi fost o esarfa.
Daca eram o reactie, as fi fost entuziasm.
Daca eram un gest, as fi fost imbratisarea.
Dau leapsa lui Mishka si Zori de Zi...

marți, 4 mai 2010

Am promis ca nu si totusi voi

Dupa tainele oculte ale inimii, te-am iubit in taina. Vroiam ca sarutul tau sa-mi opreasca zambetul, arzandu-mi buzele. Atatea cuvinte care nu au luat viata... sau au murit pe buzele mele si le-am eliberat printr-un suspin. Observasem ca-mi intretaiai calea doar atunci cand era frumos afara, dar atunci nu aflasem ca soarele meu rasare odata cu chipul tau (si nici tu nu ai aflat) . Intr-o stare de neputinta te numisem nimicitor de sperante, restaurator de depresii. Imi ziceam “infasca aripi” pentru a pleca in cautarea culorilor echilibrului. Am promis ca nu-ti voi mai oferi niciodata vreun rol in scenariile imaginatiei mele, nici macar figuratie, dar cine-si poate controla subconstinetul? Asa ca, probabil, voi continua sa crosetez povesti cu subiect irealizabil, in care vom fi personajele principale care niciodata nu vor juca impreuna in realitate. Dar cine ma va opri sa sper? Pentru ca eu nu... pentru ca stiu ca pana si vantul le raspunde frunzelor.

Copil- Nu, Da

Copil,
De ce taci?
Nu,
Da.
Nu-ti spune inima
Sau nu poate afla?

Copil,
Zambeste!
Nu,
Da.
Pivirea-ti ofileste,
Daca fericirea pe chipu-ti nu straluceste.

Copil,
De ce nu ma crezi?
Nu,
Da.
Lasa-ma sa patrund in lumea ta.
Da-mi incredere,
Altfel o voi fura.

Jocul iubirii bolnavicioase

-Esti un mincinos!
-Si tu o scorpie!
-Ne completam pentru a forma un rau major. Ca niste piese de puzzel facute din sugativa, chiar daca le uzi cu lacrimi, vor absorbi durerea/ fericirea, uscandu-se si revenind apoi la starea lor initiala de indiferenta.
-Nu suntem de unica folosinta, nu ne vom satura niciodata sa ne agasam pentru ca numai asta ne tine vie iubire... sau jocul iubirii.
-O iubire bolnavicioasa, dar indispensabila.
(plus sarut)

luni, 3 mai 2010

Nu am… , pentru ca nu ai…

“Doar doua clipe caravanele visurilor noastre s-au intalnit, apoi eu am plecat pe drumul meu si tu pe al tau. “
(Tere Lyie)

Doar clipe ne-am impleticit visele, apoi am ramas tanjind dupa rezultatul ce-l asteptam. Nu am avut putere sa te pastrez, sa te leg de viitorul meu, sa te lipsesc de sentimentele ce-mi strabat sufletul, pentru ca nici tu nu ai avut curajul sa ma ceri, nu mi-ai cedat increderea pe care involuntar si negrait o ceream, nu ai binevoit sa-ti domolesti orgoliul, asa ca nici eu nu am avut inversunarea de a te atrage si nu ti-am aratat afectiunea pe care tu ai crezut ca de drept ti se cuvine. Nu am vrut sa-i implor destinului indurare si iubire.
Nu spune ca daca ai putea sa dai timpul inapoi ai corecta ceva, pentru ca nu ai avea ce, in conditiile in care nu ai facut nimic.
Aveai asteptari de la mine, dar nu ma cunosteai. Aveam asteptari de la tine, dar de la “tine” cel pe care-l credeam, pentru ca nici eu nu te cunosteam.
Daca intentionezi sa-ti ceri iertare, sa te hotarasti, te rog, pentru care parte mai exact. Imi pare rau ca te dezamagesc(poate din nou), dar a venit si randul meu.

Raspunsuri neauzite

-Vei fi acolo pentru mine?
- “Acolo” presupune un viitor indepartat, iar eu sunt deja aici pentru tine.
-In inima ta este iubire?
-Nu stiu definitia cuvantului “iubire” , stiu doar ca singurele litere prezente in inima mea sunt cele care iti alcatuiesc numele.
-Care este visul tau?
-Visez sa ma visezi.
-Ce simti?
-Nimic. Nu esti aici ca sa te simt.
-Si daca nu ma atingi, nu ma simti?
-Putin, suav... esti ca un inger de neatins, ca o fantezi de neajuns.
-Cine esti?
-Un ratacitor... printre liniile corpului tau, printre simplele si naucitoarele tale cuvinte.

(Fata intreaba baiatul)

Incurajare

Haide sa cautam, sa inlantuim, sa combinam, sa formam. Sa realizam ceva care sa ne ghideze spre altceva. Haide sa speram uniti, doar maine e o noua zi... mai buna, mai rea... macar vom fi pregatiti. Haide sa ne definim mai bine valorile vietii si sa furam iluzii din carti si culori din filme. Haide sa fugim impreuna, sa ne ascundem de soare si de luna.
Haide sa ne iubim!

Din cenusa plus ceva

-Ce faci?
-Analizez cenusa.
-Cenusa cui?
-A gandului.
-Care gand?
-Cel care a nascut speranta.
-Si ce vezi?
-Prea putin din ce mi-as fi imaginat.
-Si esti trist?
-Nu.
-De ce?
-Pentru ca sunt indeajuns de aprig incat sa-mi creez propria pasara Phoenix.

(Copilul intreaba adultul)

luni, 19 aprilie 2010

Ploaia

Ce poate fi mai frumos decat momentele in care cerul plange, purificand pamantul strabun si insemnat de faptele locuitorilor sai?
Ce floare pare mai vesela decat aceea care permite razelor de soare sa se joace in roua ce o imbraca?
Ce sunet este mai placut decat cel al simfoniei picaturilor care-si amplifica acordurile asaltand multitudinea materiala care ne inconjoara?
Ce miscari ale trupului par mai delicate decat acelea care se zaresc printre decorul stropilor de ploaie?
Ce atingere este mai invioatoare decat cea a lacrimilor Domnului?
Ce clipe mai relaxante decat cele cand vezi reflexia vietii tale in siroaiele de apa?

marți, 13 aprilie 2010

Strecurat din amintiri

Nu a fost niciodata mai mult de atat: doua-trei ore in noapte, stand unul langa altul, intr-un local de care nu auzisem pana atunci, undeva aproape de pamant. Iti puteam simti mirosul, rar sa iti ating pielea. Cuvinte frumoase zburau, ferindu-se de dozele de bere care te inconjurau; iar eu ma pierdeam printre intelesurile lor in timp ce ele se raceau de la atata ironie. Si le credeam, si le-am crezut, si le cred atunci cand vreau, si le voi crede mereu. Nu traiesc cu speranta ca te voi uita, ci cu cea ca te voi avea candva.

luni, 5 aprilie 2010

Mama tanara

Statea rezemata de un copac, bolborosind agitate la telefonul mobile pe care il tinea la ureche, ignorand complet pata de culoare vesela care facea tumbe in jurul sau, leganandu-si poalele rochitei in valuri si inganand nota muzicala “la” pe diferite tonalitati. Fetita ii ajungea domnisoarei de langa pana la genunchi; avea o rochita rosie in pliuri, parul lung si caramiziu care era terenul de joaca al razelor de soare ce-i ofereau o stralucire divina. Ea isi gasise ringul de dans intr-un colt de strada, incingand asfaltul cu repeziciunea pasilor sai mici; emana o veselie molipsitoare, astfel incat o priveam dominata de dorinta arzatoarea de a ma alatura lumii ei hazlii.
In urmatorul moment cantecul vioi a fost inlocuit de mataieli si sughituri, inghitite uneori de suspine si nuantate de cuvantul “mami” . “Femeia” ii arunca cateva vorbe rastite si isi continua conversatia... daca s-ar fi uitat la ea in timp ce-i zisese “Inceteaza cu prostelile! Nu vezi ca sunt ocupata? “ , ar fi zarit sangele care-i siroia pe genunchi. Insa plansul tot nu s-a oprit, iar aceasta a impins-o. Copilul s-a dus incet spre un tufis, a rupt una dintre fiicele proaspat inverzite ale acestuia si si-a presat-o pe rana. Intorcandu-se (in sfarsit) spre pruncul sau si analizandu-i gestul, “femeia” a tipat inebunita: “Ce crezi ca faci???! “ si a lovit acel omulet peste obrajorul imbujorat si umed, care a fost inghitit de mana coordonata de furie.
Tu, mama tanara, ce satisfactie nemaiintalnita castigi exercitandu-ti puterea pe cei mai slabi ca tine? Oare nu stii ca toti suntem facuti din aceiasi materie- creatiile Lui Dumnezeu- si ca nu te apropii de acesta prin maltratarea ingerului care ti-a fost dat?

marți, 30 martie 2010

Semn pentru tine

As vrea sa pic in ceara pe filele vietii tale, ingalbenite de fum de tigara, toate bataile inimii mele, ritmate de vibratiile pe care mi le transmiti, pentru a simti amandoi acelasi patos care se implanteaza in fiinta mea. Printe rime si legaturi de cuvinte, eu ma destind si sper ca tu sa nu cedezi. Am nevoie de tine sa lupti impotriva tuturor vocilor rau intentionate pe care le-ai putea auzi despre mine. Eu am dat startul din nou prelucrarii inimii mele in favoarea ta, realizand perplexa ca singurul teren roditor pentru aceasta esti tu; ca doar radacinile dragostei tale inchipuite in mintea mea se pot hrani din dragostea pe care as putea eu vreodata sa o ofer, in ciuda limitelor impuse de rasfrangerile trecutului. Si probabil ti se pare ciudat ca am dat nastere urmatoarei idei: lasa destinul sa isi continue paginile... de ce incerci sa transpui in rupturi de grai ceea ce nici macar tu nu esti sigur ca simti? Crede-ma... nu sunt cea mai optimista persoana pe care o cunosti, dar te voi intelege atunci cand vei fi pregatit.

luni, 29 martie 2010

Nu din nou

Ti-am spus vreodata cat de mult urasc linistea? Ca imi ies din fire atunci cand imi pot auzi glasul gandurilor si scrasnitul maselelor in timp ce mananc? Uite cata dezordine... sentimentele mele se afla in masinaria de reciclat, de aceea este atata zarva in jur. Nu vreau sa devin precum vantul ce bate intr-o singura directie: rece si calculata. Tu lovesti cu piciorul varful umbrei corpului meu crezand ca ma ranesti in vreun fel, iar eu ma rasucesc agale in pasii dansului cu tente celeste si cu originile in imaginatia mea, evitandu-te. Nu stii ca nici macar reflexia comportamentului tau nu ma mai atinge. In ce moment liniile trupului meu au incetat sa-ti capteze atentia? De cand materialul meu de baza a devenit sticla?
Am ramas suspendata de singurul fir de speranta care mai zgarie cutele subconstientului si tu esti undeva jos, la picioarele mele. Nu mi-ai putea detecta in veci mireasma urii care se infrupta din sufletul tau. Si am o senzatie dezagreabila cand ghicesc in viitor si, tu, apari deja secatuit cand ma vezi impleticita in jurul... nu prietenului- ci dusmanului tau.

Clipa din noapte

Si, tu, luna, doar tu ma veghezi cand vorbesc singura. De ce nimeni nu ma vede, nimeni nu ma aude? Alunec usor pe undele sonore emise de sagetile ceasului si nu-mi seamana deloc a tipicul “ tic-tac “ . Interpretez fosnetul frunzelor, aberand in ganduri idei ce mi le transmit. Dor de toamna, dor de tine, dor de noi. Dor de frunzele rubinii ce ne pecetluiau pasii, de mainile noastre pereche, de caldura trupului meu protejat de tine.
Si stelele-mi vorbesc aliniindu-se in scrierea lor stralucitoare, dar eu tac. Ma afund in doina greierului si ma pierd acolo- printe firele reci de iarba. Simt cum argintul din bijuteriile primite de la tine, parca se topeste si se prelinge pe pielea mea arzand-o; dorind sa isi imprime amintirea ta chiar daca, poate, maine ma vei gasi in bratele altuia.

miercuri, 17 martie 2010

Strainul

Urcam grabita scarile pentru a intra in liceu, eliberand vibratii negative si mimand jigniri asupra celor care facusera recreatia atat de scurta incat nu-mi ajungea timpul ca sa rezist la coada de la xerox.
Deja ma certasem cu o persoana draga si eliberam tunete si vartejuri din mie care speram sa nu ajunga la nori pentru a starni o ploaie... asta ar mai fi lipsit.
Brusc, ma opresc in fata usii realizand ca urma sa ma izbesc de cineva. Imi ridic privirea cruda din pamant si ea mi-a fost incatusata de ochii lui, a caror culoare se scalda in razele soarelui, ce pareau ciudat de stralucitoare in clipa aceea. I-am escaladat chipul in tacere si i-am gasit trasaturile in amintirile mele. Cu siguranta il mai vazusem inainte, insa nu-l vazusem ca acum. El se da deoparte si imi face loc sa inaintez. Ii multumesc zambind, cu sunetele rostite pe jumatate, apoi ma intorc derutata pentru a-l mai analiza o data.
Cumva... el reusise sa readuca la viata fluturasii uitati din pantecele meu.

Sfarsitul unchiului

23.02.2010

Ii priveam fugitiv moartea in ochi, care nu reusea sa se ascunda in spatele irisului.
Ma ardea, ma durea, desi el nu ma privea... analiza indelung coltul incaperii in care ne aflam, pleoapele tremurandu-i si globul ocular negasindu-si locul in mica suprafata pe care o avea la dispozitie.
Cee ce reuseam sa observ cu claritate printre avalansa de lacrimi ce-mi tradau zambetul improvizat din suflet pt a-l multumi, erau ranile ce-i incrustau buzele deja uscate din lipsa lichidelor.
Incercam sa deslusesc ce dorea sa-mi spuna; as fi fost in stare de atatea lucruri numai ca sa-l mai aud odata zicandu-mi vorbele care ma marcasera zilele trecute, acel ultimatum sfasietor care-mi inclestase muschii cand vroiam sa ies din salonul spitalului: “ Sa fii cuminte “ . Niciodata nu-mi mai zisese asta, pentru ca increderea pe care o avea in mine, parea ca nu are limite, dar atunci o spusese incet si posomorat. Eu... pentru a-i da un raspuns plin de speranta pe care chiar nu o aveam, m-a intors surazand “ Data viitoare cand o sa vin sa te vizitez, vreau sa te gasesc acasa! “ . Asa a si fost... insa cand am gandit acel lucru, speranta aceea inventata se referea totusi ca operatia ar fi reusit si el s-ar fi putut alimenta din nou. Dar nu a fost asa... acum, in timp ce incerc sa ma pregatesc pentru orele de maine de la scoala, nu pot sa-mi pastrez concentrarea... imaginile acelea imi ucid vointa de a invata si imi impanzesc gandurile: verisoara mea intampinandu-ma cu marea din ochii ei involburata; acel chip dulce ce l-ai putea admira ore intregi nestiind ce origini florale s-au inspirat din frumusetea ei... era atat de trist... nu pot gasi cuvintele care sa descrie indeajuns de corect imaginea care m-a lovit cand am deschis usa cea nou, cumparata din banii care initial fusesera stransi pentru medicamente.
In timp ce analizam patul vechi pe care era asezat, ma minunam de portiunea restransa pe care corpul sau o acoperea acum. Mi-am pus ma inile pe obrajii rosii si batuti de vant si ma intrebam neincetat “ De ce? De ce? De ce??? " . El... nu el... nu SI el... M-am ridicat si am scrutat privelistea prin fereastra " Pentru asta? " . M-am intors si am imbratisat-o pe ea... statea jos si parea ca nu se gandea la nimic... probabil din agitatia ideilor ce-i strabateau mintea, rezulta nimic. M-a privit pierduta, imi urmarea siroaiele de lacrimi care imi scaldau obrajii. 

marți, 16 martie 2010

Te ador- dar nu indeajuns ca sa ma distrug

Si ce ar trebui sa fac acum? Sa-mi las sufletul sa rataceasca agitat printre toate iluziile pe care intr-un anumit moment de slabiciune le-am creat, fara sa ma sfatuiesc cu ratiunea? Sau sa ma inec in raul de lacrimi pe care ar trebui sa-l izvorasc pentru tine din ochii mei, acum atat de tristi ? De fapt, chiar ma doare... si ce ? Nu o sa incep sa contemplez momentele frumoase petrecute impreuna, dar totusi separat. Fiecare cu gandurile sale... tu admirandu-ma indelung ca un indragostit naucit de merjele iubirii adolescentine, iar eu intrebandu-ma neincetat “ Tu chiar existi? Tu esti aici cu mine? “ . Aveam momente in care credeam in tot ce infatisai tu, iar altele in care aveam certitudinea ca esti doar produsul imaginatiei mele si ceea ce parea a fi real rezulta a fi ceea ce doream eu.
Cu mintea buimacita pe cararile straine ale atractiei profunde pentru cineva de sex opus, remarc aproape contrariata ca, in felul meu meschin, repugnant si daunator, TE ADORAM. Cu ideile mele dizgratioase despre dragoste si tot ce ofera ea... alimentasem sentimente intense pentru tine, bazate pe opinii miasmatice, tocmai pentru ca pareai un personaj nascocit in viata mea. Te placeam pentru felul tau de a fi, atat de ametit, dar impunator; pentru zambetul tau adorabil; pentru ca ma faceai sa ma simt deosebita; pentru ca eram stupefiata ca erai al meu. Dar s-a terminat.
Desi ai reusit sa reliefezi in mine pasaje tainice, nu este indeajuns ca sa ma distrug pe mine pentru ceea ce nu mai esti TU.

miercuri, 10 martie 2010

Primvara

Baiatul: Ce faci?
Fata: Privesc cum infloreste dragostea.
Baiatul: Unde?
Fata: Pe chipul tau!

vineri, 5 martie 2010

Parfumul altuia

Nu credeam ca exista aroma mai tentanta decat cea care stapanise un an din existenta mea (pe atunci nu atat de plictisitoare) .
Dar acel parfum imbietor apartinea primului meu prieten... si tu... tu esti doar un amic, am comunicat mai des decat o perioada. Insa acum, apari intamplator pe drumul meu. Si stiu, da, mereu am simtit o atractie nebuneasca si inexplicabila pentru tine.
Poate ai avut intotdeauna acelasi miros, iar eu nu l-am putut deslusi pentru ca s-a izbit de prietenul meu din acea perioada, al carui parfum nu era asa de ademenitor.
Nu-mi pot stapani dorinta de a te imbratisa si as vrea ca aroma corpurilor noastre imbinate sa persiste in pielea mea vesnic.
In timp ce scriu aceste randuri, imi dirijez nasul spre gat, piept, incheieturi, cu speranta ca inca te tin acolo. Nu ne despart decat cateva strazi in acest moment si eu chiar am norocul sa te mai simt.

Unde te ascunzi?

Si privesc spre cer, dar oare acolo esti?
Si strapung un nor, dar tot nu te gasesc...
Ma ascund dupa o stea, cu gandul sa te urmaresc.
Imbratisez luna si strig: "Te iubesc! "
Ma auzi? Vino sa ma iei! Nu ma lasa sa cad in intunecatul Univers...

Amintirea lui,oarecum...

Si... da! Chiar asta fac; stau ghemuita in coltul din stanga al patului; uitandu-ma aiurea pe chipurile personajelor de pe posterele lipite acolo intr-o zi in care ma plictiseam. O situatie in care ma simt penibila, dar imi alimentez umorul anemic: "Vai! Sunt tot indragostita de... " si atunci ma adancesc usor in amintiri, imbratisand senzatiile simtite atunci. "Ce momente de neuitat" imi spun ironica, dat fiind ca singurele cateva minute in care am avut o tentativa de dialog cu el, au fost pentru a incepe o cearta sau o discutie in contradictoriu, totul pornind de la banala intrebare(si singura pe care ma avantam sa i-o adresez) : "Ce faci? " .
Frustrata, derulez in minte clipele in care il vedeam... si il salutam, doar daca el o facea primul. De atatea ori imi planuiam inainte sa ma fure somnul, cum in ziua urmatoare o sa-l intreb iar "Ce mai faci? " si ma rugam sa imi domine clipele de inconstienta, rectific, macar sa-mi apara in vise... astfel diminetile mi le-as fi petrecut zambind. Zadarnic. Nu am avut curajul sa il opresc fie o data. Nici nu indrazneam sa ii fixez privirea... ma temeam sa nu ma pierd in frunzisul din ochii lui.
Iar tu... nu pot formula ceva coerent... tu pur si simplu imi priveai fugar chipul si nu puteam deslusi nicio schita de reactie atunci cand iti intersectam calea. As fi vrut sa ma analizezi, desi detest ca cineva sa o faca; aveam nevoie sa stiu ca te atrag cumva... o cantitate insignifianta, dar totusi existenta.
Eu inca astept; poate nu te intereseaza, dar EXIST... aici, acolo, undeva... sperand sa te zaresc doar cateva secunde si tu sa ma observi...

joi, 4 martie 2010

Jurnal pentru o zi

Inceputul zilei
M-am trezit cu privirea pierduta in departari (atat cat linia orizontului imi permitea) , gandindu-ma la “nimic” si asociindu-l cu “viata”. Vehiculele gravitau pe langa semafoare ignorandu-le complet sfatul; eram uimita de faptul ca inca nu auzisem bubuiturile si tipetele care semnalau un accident rutier. In acea invalamseala de culori ale mobilelor nimic nu parea mai rau decat de obicei, insa nimic nu era bun.
Trecand la alta imagine din tabloul urban pe care il admiram cu frustrare, am zarit o umbra fugara printe copacii cu vesmantul inflorat din gradina imobilului de alaturi. M-am gandit ca ar putea fi un caine vagabond (in acest oras primaria ne ofera o multime de animale GRATUIT) care o sa latre pana va primi un colt de paine uscata (impotriva caruia se va lupta apoi toata ziua, incercand sa-l strapunga cu ajutorul coltilor sai) . Am scrutat cu privirea firele de iarba care inca purtau roua in cautarea unui semn de miscare si… am gasit-o. Era o fetita de maxim cinci ani, cu parul lung in valuri, ce il confundai usor cu scoarta copacului dupa care se ascundea; in continuarea lui era imbracata intr-un pardisiu de un roz pal deja murdarit pe alocuri. Mi-a fixat privirea timp de cateva secunde si brusc, un zgomot puternic a spart tacerea, distragandu-mi pentru un moment atentia, “timp” in care copilul fugise fara sa scoata un scancet.
Ceea ce era de asteptat se intamplase, doua automobile se ciocnisera in intersectie. Am sarit repede in pat vrand sa nu aud strigatele de agonie ale ranitilor si jignirile vinovatilor. Inainte sa reusesc sa-mi deschid mp3-ul, sunetul sirenei dirijat de masina “sperantei” m-a determinat sa rostesc: “Ti-ai pierdut viata pentru un semn giratoriu! “ .

A doua parte a zile
Dupa cateva ore de muzica, am hotarat sa ies din incaperea care-mi serveste drept inchisoare. Este mai usor de suportat datorita faptului ca este decorat de mine cu fel de fel de obiecte pline de amintiri (nu neaparat frumoase, dar amintirile sunt tot ceea ce ne ramane din tumultul vietii) .
Am luat geaca bej din cuier si aparatul de fotografiat fara sa stiu sigur unde urma sa merg. Am facut jocul “ala-bala-portocala” intre stanga si dreapta pentru a-mi stabili directia, si, fara sa ma mir, a iesit stanga (nu stiu sigur daca chiar ea castigase, dar asta mi-a venit in minte in momentul respectiv) . Pasii m-au condus pana in apropierea parcului cel mare, asa ca am intrat fara sa stau pe ganduri pe poarta recent renovata, care inca mai mirosea a vopsea. Razele soarelui dezveleau multicolorul peisajului, oferindu-i o frumusete aparte plina de sclipire. Apele lacului acoperit de nuferii doritori sa-si etaleze unicitatea, se miscau lin fredonand note specifice sub adierea fina a vantului. Pierzandu-ma in ceea ce parea a fi un miraj, am observat ca acea imensa portiune de pamant de basm era pustie si am profitat din plin de asta. Dorind sa imortalizez frumusetea ce mi se arata, am zarit o persoana singura pe celalalt mal. Era un barbat; se plimba desenand cu pasi micuti conturul lacului. Apropiindu-se de mine am realizat cat de aproape era de apa, insa nu cred ca m-a observat. Privea in gol; parea invaluit de un scut invizibil pentru cei ce il inconjurau si opac pentru el. Deodata, se apleaca deasupra lacului, ducand un picior de parca ar vrea sa paseasca pe apa. M-am speriat si am strigta: “Opreste-te!” , a ridicat fata spre mine, a ras ca si cum as fi grait cel mai bun banc si retragandu-se doi pasi in spate, a facut un plonjon rapid in apa.
“Cine ti-a dat tie dreptul sa-ti distrugi propria viata? “ a fost tot ce am mai putut spune.

Penultima parte a zilei
Eram ravasita. Imaginile mi se repetau in minte cu incetinitorul observand acum detalii pe care atunci nu am fost in stare sa le remarc. “Cum a putut sa-mi faca asta? “ ma intrebam fara oprire in timp ce lacrimile imi invadau ochii, luand-o apoi la vale peste pometii care ardeau de furie; iar cand cadeau intr-un final pe podea, parca le auzeam ciocnirea si spargerea ca cea a unui tunet.
Suferinta imi tocase creierul in mii si mii de bucatele, pe care apoi le prajise (cu ajutorul obrajilor, banuiesc) si le rontaise in cel mai violent si lipsit de maniere mod cu putinta.
Socul imi blocase gandirea logica, si poate ca era mai bine; daca nu ar fi fost asa, probabil m-as fi aruncat ca o hiena la gatul lui, ucigandu-l cu adevarat de data aceasta.
Dragul barbatel fara minte era de fapt un inotator care dorea cu ardoare sa incerce apele “tentante” ale atractiei orasului. Profitand de ocazia nemaipomenita care i se ivise datorita faptului ca in acel moment al zilei nu se afla nimeni prin preajma sa, el a preferat sa ma marcheze pe viata decat sa-si abandoneze ideea mareata. Nu-i va ajunge o eternitate (asta daca printr-o minune ar supravietui mainei mele) pentru a-si cere scuze...sau ar putea sa inceapa sa-mi implore mila, inainte sa-i tai jugulara cu un cutit de bucatarie pentru a se bucura de o moarte cu adevarat jalnica.
Mintea imi concepea diferite planuri pentru a-i scurta viata individului asa cum si el imi scurtase mie lungul sir de imagini superbe din viata.


Sfarsitul zilei
Am reusit sa-mi stapanesc setea nebuna de vampir ce ma cuprinsese atunci cand acel om inconstient mi-a aparut in fata cu un buchet de trandafiri (ar fi putut macar sa nu foloseasca aceasta atentie tipica sau sa schimbe florile, trandafirii nu-mi inspira nimic) . Ar fi trebuit sa-i dau cu el peste expresia fetei de catel nevinovat pe care o adoptase, macar asa ar fi putut sa-si limpezeasca ochii cu lacrimi adevarate.
“ -Sa ma conduci acasa?!!! “ . Trebuie sa fi cu adevarat masochist ca dupa ce te arunci cu zambetul larg intr-un lac, sa propui, rectific, sa insisti sa ramai singur cu o fiinta care daca ar fi avut destul curaj (probabil pe asta se baza) te-ar fi teleportat pe lumea de dincolo.
“ –Nu vreau sa-ti fie teama, deja s-a intunecat. In starea in care te afli, o sa te panichezi la cea mai mica miscare din jurul tau. “ – asta a fost explicatia lui. Cred ca avea dreptate, as fi lesinat si daca o pisica mi-ar fi intersectat calea.
Pe tot drumul a povestit despre activitatile sale si eu comentam pana si cel mai mic detaliu, iar cand a incercat sa-mi adreseze cateva intrebari despre mine, i-am oferit anumite raspunsuri pe care nu le va uita prea curand.
Ajungand in fata usii locuintei mele, mi-a zis ca sunt o fata draguta si ca ii pare rau pentru tot (iti vine sa crezi ca si-a cerut scuze decat o data??? Si cum sa-mi zica “draguta” dupa toate cele intamplate??? ) .
Gandindu-ma la conversatia mea cu el si analizand toate detaliile asa cum as fi facut-o in mod normal, am tresarit in timp ce ma afundam in valurile asternuturilor. Felul iscusit in care lega cuvintele si sonoritatea patrunzatoare pe care le-o oferea, maniera coplesitoare in care iti putea ademeni gandurile...“Nu-mi vine sa cred ca ma voi indragosti iar de un ciudat! “ .

duminică, 14 februarie 2010

El a fost?

Sunt in centrul unei multimi, dar singura. Privesc... si tot privesc; vad numai zambete care probabil exprima fericire. Nu inteleg... ce inseamna "fericire" ?! Reprezinta o alternare de consoane si vocale si... atat pot exprima.
Incep sa merg; atat de straniu... ma simt neinsemnata, pe chipul nimanui nu se observa vreo schimbare atunci cand imi cer voie sa inaintez printre ei. Oare am murit? Sunt un spirit care nu-si gaseste locul de veci? Verific. Intreb un tanar: " Cat este ceasul? ". Imi raspunde fara expresivitate in cele doua cuvinte pe care le rosteste: " Doisprezece treizeci". Inca nu sunt convinsa. " Esti mort? ". El se opreste din incercarea de a ma depasi si inlemneste. In sfarsit ma priveste. Dar nu ma analizeaza, doar imi fixeaza ochii tremuranzi. Un sentiment ciudat imi strabate intreg corpul, apoi isi varsa toata energia acumulata in inima mea care parca urmeaza sa dea startul unui concurs de atletism. Dupa... nu stiu durata de timp care a trecut, dar a facut un comentariu care m-a determinat sa nu ma mai simt abandonata(cert era ca nu murisem) : " Nu. Dar ma simt ca si cum as fi. ". De aceasta data eu am fost cea care a luat forma unei statui umane. In invalmaseala de sentimente care au actionat inclestandu-mi muschii, am putut distinge: compasiune, atractie si eliberare. Acele vorbe au evadat, pur si simplu, fara ca macar sa-mi amintesc cand le gandisem si in ce moment hotarasem sa le dau frau liber: " Atunci inseamna ca suntem suflete pereche. ".

miercuri, 10 februarie 2010

Ma bucur

Ma bucur atunci cand aprind focul unei dispute si iti daruiesc un zambet frums imbibat in ironie, iar tu mi-ai darui doua palme peste fata. Nu am niciun motiv sa vreau sa te vad fericit, dar nici adancit in suferinta. Singura placere pe care o resimt in prezenta ta este atunci cand reusesc din cateva scantei sa iti ating nervii fragili. Imi pare rau; nu am vrut sa te ranesc... prea mult. Chiar daca candva mi-am slefuit inima ca sa-ti ofere iubire, nu inseamna ca acum agasarile mele te vor evita.

duminică, 7 februarie 2010

Ura

Temandu-ma de gandurile mele am asternut pe o foaie ingalbenita de trecerea timpului si care imi mutila literele, toate aceste idei stranii si pline de ura. Nu ma caracterizau, dar mintea mea imbolnavita de crudul adevar al vietii cu un scop nesemnificativ le-a cladit printre uimirea transmisa de la ochii mei. Inotam printre minciuni nemiloase care dezintegrau armonia ce odata existase prin acele locuri. Ma uram pe mine pentru ura care isi gasise radacinile in sufletul meu, care conspirand cu judecata limpede de care dadeam dovada in ciuda varstei fragede, a reusit sa castige din ce in ce mai multe parti din fiinta mea.
Le invinetea lovindu-le cu cele mai dure imagini si vorbe de care stiusem vreodata. Pareau amintirile unei persoane care deja infruntase viata in cele mai intunecate colturi ale sale, dar erau ale mele. Aveam atat de putina experienta, dar totusi atatea semne. O duzina de furie si destula disperare ca sa-mi motiveze planurile manipulative si incorecte. Dar binele si raul sunt la fel in mintea unui copil ranit. Nu puteam sa ma obisnuiesc cu ideea ca eram eu, dar totusi, eu sunt tot ceea ce am trait.
Mintea-mi dadea dovada de mai multa agilitate decat eram constienta, se juca cu emotiile mele, imi controla sufletul, ingradindu-l. Saracutul. Il simteam cum mi se zbatea in piept ca un pui de pasare ce incerca sa-si ia zborul. Exact asta era el, un pui in fata tornadei ce se apropia cu o forta de care nu invatasem inca- forta urii.
O simteam cum punea stapanire pe mine afundandu-ma in intuneric, imprimandu-mi negativismul, inlocuindu-mi principiile, schimbandu-mi in cel mai salbatic mod felul de a gandi si nimicindu-mi orice urma de compasiune. Eram lipsita de vlaga in fata sa, atat de slabita; cand, brusc, a erupt in mine o putere unica ce ma inebunea, atat de agitata, RENASTEAM, detineam din nou controlul asupra fiintei mele, dar de fapt deja eram a EI.

Parasita

Ai plecat. Privind cum usa iti inghite silueta, am ramas blocata intre suspine. Deodata paraul de cristale si-a gasit izvorul in ochii mei. O lupta crancena mi-a inceput in minte. Mii de ganduri se izbesc intre ele cu sunete infioratoare ale caror ecouri domina linistea incaperii in care corpul meu isi gaseste o casa, insa nu si sufletul. Razboiul se da intre acceptare si refuz. Incerc sa urmaresc, dar curand ma pierd intre atacuri si cad in negura nestiutorului. Ravasita de uraganul care cutreierandu-ma, m-a jefuit fara pic de mila, luand cu el ceea ce pentru mine reprezenta viata.
Acum stau in melancolia zorilor, fara tine. Te-as cauta, dar nu stiu unde esti, umbrele pasilor tai au disparut demult.
Sunt arsa de flacarile necrutatoare ale durerii, impuscata de gloantele vorbelor tale metalice si reci, injunghiata de imaginea in care, tu, cu atata usurinta ai plecat, lasandu-ma in spate fara ajutor, uitand iubirea si complicitatea care ne-a unit de-a lungul timpului.
Sunetul ultimelor tale cuvinte a absorbit fiecare sentiment, amintire, golindu-ma in interior si privandu-ma de tot ceea ce pana in acel moment reprezentam "eu".
Preferam cele mai groaznice dureri trupesti, decat aceasta unica sufleteasca care ma roade cu incetinitorul amenintand ca ma va chinui o eternitate. Care imi raneste sufletul deja sangerand abundent din cauza suferinta inebunitoare.
Mi-am pierdut speranta in visul in care traiam, in aparentele cu tente vesele care ma inconjurau si ma orbeau, fara sa vad mai departe de valul multicolor al fericirii in care credeam cu atata motivatie ca-mi traiesc fiecare moment al existentei mele. Se pare ca tot ce mi-a mai ramas sunt noptile nedormite... Oare dupa toate aceste razvratiri are fiintei mele, va mai exista "eu" ?

marți, 2 februarie 2010

Definitie- a detesta

" Te detest din atat de multe motive incat nu le pot enunta acum, dar stiu ca acesta este unul din ele. "
O fraza pe care cu totii ati folosit-o; daca nu, o veti face. Eu am zis-o de foarte multe ori(din diferite motive) , dar mereu am mintit. Pe moment o exclami pentru ca stii ca daca ai detesta persoana respectiva ai simti tot ce simti atunci. Insa doar atunci. Aici intervine contradictia...cand "detesti" sentimentul te exploateaza o perioada mai lunga de timp(depinde de..mai multe lucruri) .
Este ca si cum ai fi posedat, dar nu de un spirit, ci de ganduri negative si sentimente infricosatoare pentru acea persoana care are "norocul" sa-ti fie victima(probabil ca si ea are o victima asa ca nu intervine compasiunea) ; ca o ascensiune brusca a verbului "a displacea" care urca in grad, acumuland forta si agrumente(atunci cand nu placi pe cineva, iti descoperi acel talent ascuns de a-i observa toate defectele, greselile si care, dupa parerea ta, sau a mai multor persoane, au anumite proportii atat de mari incat i-au inghitit calitatile si faptele bune) pana ajunge la fratele lui mai mare "a detesta". Drumul parcurs intre "cei doi frati" te schimba fara sa constientizezi asta(daca esti atat de perspicace incat totusi o faci, oricum nu realizezi ce urmari poate avea acest lucru asupra ta si a celor din jur) .
Acest verb defineste un sentiment puternic care pune stapanire pe ceea ce reprezinti: lent, dar cu rezultate importante. Ar fi pacat sa te distrugi pe tine dintr-o obsesie pentru cineva.

duminică, 31 ianuarie 2010

Dezamagire

Cand tu esti dezamagit,la randul tau dezamagesti.
Dar ce te faci cand tu dezamagesti,iar apoi tu esti dezamagit de tine?
Cauti scuze,pretexte; ascunzandu-te dupa propriul chip si crezand ca privirea ta nu poate fi citita,ca daca pupila este intunecata nu dezvaluie exact acele scene de care fugi atat de tare...insa nu indeajuns.Si daca ai putea iesi invingator in cursa mintii,depasind gandurile ce te bantuie,in final,ai descoperi ca esti complet gol in fata lor; pentru ca atunci cand in cele din urma te gasesc: sunt mai puternice ca la inceput.

Bantuita (partea intai)

Stiam ca puteam sa tip la cel mai mic zgomot care mi se parea straniu.In ciuda faptului ca,acolo cu siguranta nu era nimic,urma macar sa ma simt mai linistita.Desi,probabil,mai tarziu ma loveam de acuzatii si replici de genul "Esti nebuna!",dar nu-mi pasa.Oricum nimeni nu era atat de sigur incat sa sustina ca nu era asa.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Agenda unui chirurg

Imi doream ca primele randuri sa fie presarate cu veselie,dar a aparut bunicul...

"Multi oameni mi-au murit in mana,insa nu si din suflet.Acum,cand ma indrept spre cealalta lume-Sunt FERICIT!Stiu ca ma voi putea uita la ei fara sa le mai zaresc moartea ascunsa in spatele privirii,fara sa mai simt cum sangele lor parca pulseaza in al meu ajungand apoi sa-mi pateze constiinta...insemnand numele si viata lor in agenda in care tocmai a fost scris ultimul cuvant al experientei mele."

Intro

Daca scriam ca este poezie,comentai ca nu are rima.Daca raspundeam ca este moderna,insinuai ca nu are stil.Asa ca am ales sa le numesc "emotii".